Poezie Inimii mele

Triunghi de sânge, carne şi ţesuturi

Ce baţi cu milioane de bătăi

În tine se-mpreună-atâtea căi

Şi prea ades devii sălaş de fluturi!



Ce forţă, ce mecanică te mişcă

Ce plămădeală ai, din ce atom?

Eşti o pendulă sacră pentru om

Şi-n pulsul tău e-o tainică morişcă!



Ştiut-ai tu, nepreţuit tezaur

Că-n tine stă viaţa pe pământ,

Că porţi în tine zbucium, jale, cânt

Fiind simţirilor potir de aur?



Fără de tine omul e nimic!

Cu tine e stăpân pe rostul vieţii!

Plăpândă eşti ca roua dimineţii

Şi tare ca tulpina unui spic!



Te stingi misterios ca o candelă

Te dărui celor mai sublime năzuinţi

Te-nduioşează braţele fierbinţi

Şi-o rugăciune caldă din capelă!



Acela care te-a creat, a pus în tine

Un dor de veşnicie şi de El.

Să zboare-n slavă ca un porumbel

Cu aripi de neprihănire pline.



Ca să-nţelegi iubirea Lui cea mare

Te-nalţi arzând la porţile de cer

Şi strângi uimită-n cuibu-ţi efemer

Fărâme de comori nepieritoare.



Când te deschizi la Adevărul veşnic

Coboară Însăşi Trinitatea-n tine

Şi-n umilinţa care se cuvine

Devii ectenie, altar şi sfeşnic!



De nu l-ai fi primit pe Salvatorul

Te-ar fi învins tăcerea şi amarul

Dar te-ai înnobilat treptat cu Harul

Şi-acum aştepţi să-ţi iei spre Dânsul zborul.





6 martie 2007