Poezie AVEM ACOLO-N CERURI

AVEM ACOLO-N CERURI



Noi avem acolo-n ceruri, pe Isus un bun Păstor,

Ce ne este scut – tărie şi un bun Mântuitor.

El ne protejează-n toate şi pe drum ne luminează,

Ca aici în pribegie, viaţa, să ne fie trează.



Cu fiinţa Lui cea blândă când priveşte către noi,

El ne-mbracă cu credinţă să nu fim săraci şi goi.

Ca apoi să stăm deoparte pentru-a fi pe veci ai Săi,

Chiar de nu am fost mai buni printre cei căzuţi şi răi.



Necredinţa e o plagă printre oameni de apoi,

După cum se tot întinde ca şopârla prin trifoi.

E şireată şi loveşte unde omu-i vulnerabil,

Când acesta e ca vântul trecător şi variabil.



El ascultă mult de şoapta unuia ce vrea şi care,

Ţine dinadins să-l ducă "unde merge fiecare"!

Merg pe calea care duce fără ţel spre veşnicie,

Ori aşa nu-L au pe Domnul ca să-i scape de robie.



Nu-i ajută unui om fie tânăr şi vânjos,

Dacă nu ia crucea-n spate să-L urmeze pe Cristos!

Chiar de nu ţi-a fost să vezi pe un mort să iasa-afară,

Tu să crezi că duhul vine de la Domnu-a doua oară.



Şi de-i omul descompus în adânc de multă vreme,

Într-o zi el iese-afară când Cristos va fi să-l cheme.

N-o să fie nici-o forţă, niciun demon rău, pervers,

Ca să poată să-l reţină din întregul univers.



Dumnezeu va da un trup la mulţimea ce-a crezut,

În Isus, Mântuitorul, respingând pe Belzebut.

Când un sunet de trompetă va striga şi va suna,

Morţii ce-au murit în Domnul, sus în cer s-or aduna.

Amin.