Poezie Presimt

Oştirile din Cosmos Ţi se-nchină

O, Doamne, Doamne, cât de mare eşti!

Mulţimi de sori, talazuri de lumină

Pe bolţi, sunt binecuvântatele-Ţi caleşti.



De la o zare până-n altă zare

Sunt numai radiante frumuseţi

Iar Tu păşeşti pe coama lor, călare,

Şi-n mângâieri divine le rasfeţi.



Privesc cu bucurie şi cu teamă

Cum Te îmbraci în strai de răsărit,

Când ciripitul vrăbiei mă cheamă

Să mă cobor în rugă, umilit.



Şi din căuşul frunţii mulţumite

Ridic la-ndemnul zilei, limpezimi

Şi din căţuia gurii înnoite

Frâng simfonii de gânduri şi azimi.



Din crisalida lacrimii de dor

Presimt că ziua veşnică-i aproape

Şi-ntr-o năframă albă mă-nfăşor

Punându-mi raze de extaz pe pleoape.



O, Doamne, Doamne, vino mai curând!

Flămând de Tine, sufletul mi-e gata

Iar glasul inimii năvalnic şi plăpând

Vesteşte ca un clopot: "Maranata"!



26.02.2007