Poezie Mireasă scumpă, mire drag

Mireasă scumpă,

mire drag,

am vrut s-aștern și eu,

voioasă,

pe-al căsniciei voastre prag,

urarea cea mai călduroasă.



Și-am întrebat din zori

pe-oricine,

pe crini,

pe nuferi:

Ce să spun?

Ce gânduri bune să le-adun?

Și ce urări din zări senine?



Un trandafir

m-a agățat

și,

fără să mai dea binețe,

mi-a zis:

Urează FRUMUSEȚE!...



Pe vale,

firele de grâu,

crescute-n brazdele de plug,

mi-au zis:

Urează-le BELȘUG!

Să fie casa veșnic plină,

precum e sacul de faină.



Apoi,

în cale,

un bujor

cu chip aprins

mi-a zis:

Frate!

Ce vrea tot omul?

SĂNĂTATE!



Urează-le, așa zic eu,

să aibă chipul ca al meu!



Mai sus,

pe-o coastă,

un stejar

îmi zise grav:

Sunt de părere

să le urezi atât:

PUTERE!



Și-apoi,

din vița cea de vie,

doi strugurei chilimbarii

mi-au zis:

Urează

BUCURII!



Dar m-am oprit și la furnică.

Vreți să vă spun ce-a zis?

Mi-e frică...

A zis:

Urarea ta să fie

atâta numai:

HARNICIE!



Și cum stăteam așa pe gânduri...

(să spun cumva tot șiru-ntreg?...

sau numai una să aleg?...)

deodată,

mai de către seară,

doi porumbei

de nea

zburară

din ceru-albastru

către mine

când coborând în serpentine,

când iar urcând în joc duios.

Apoi veniră tot mai jos

și,

după cercuri fără număr,

s-au așezat încet pe umăr,

ca să-mi șoptească la ureche:



Am fost trimiși din Cer,

pereche,

cu-acest cuvânt

de la Isus:

Pentru mireasă,

pentru mire,

un singur lucru ai de spus:

IUBIRE!