Poezie Psalmul încredinţării

Te-aştept în sinodul inimii mele

Doamne.

Vino!

Gândurile-mi se aşază la masa tăcerii

meditând asimetric.

Ce-aş putea să-Ţi spun?

Îţi voi spune cât de fericit sunt

că Te am în mine!

Voi zice: "Domnul este Păstorul meu

nu voi duce lipsă de nimic".

Cuvintele vor naşte cuvinte

şi ca o turmă de mioare

vor păşuna din palma poienilor mustind de izvoare.

Voi fi gata a scrie

cu alăuta buzelor

"El mă paşte pe păşuni verzi

şi mă duce la ape de odihnă. Îmi înviorează sufletul

şi mă povăţuieşte pe cărări drepte

din pricina Numelui Său".

Atâţia fiori

vor zăbovi la fântâna cu apă vie

răcorindu-se cu Tine, Doamne.

Amintiri,

amintiri şi reflecţii

de pe potecile timpului

îţi vor mângâia rănile rămase încă

în slăvitu-Ţi trup,

culegând de pe buze

zâmbetul plin de bunăvoinţă si

iubire.

Înainte de a se ascunde dincolo de hotarele

nopţii

hotărârile-mi dârze

vor sta pe promisiunile Cuvântului:

"Chiar de-ar fi să umblu prin valea umbrei morţii

nu mă tem de nici un rău

căci Tu eşti cu mine.

Toiagul şi nuiaua Ta mă mângâie".

Suspendaţi în cearcăne de pace

şi cunoaştere

ochii mei se vor sătura de Tine,

Doamne.

Atunci,

odihnite de aurorele astrale

din lumina Feţei Tale,

cohorte de nedumeriri,

volume de consumate visuri şi trăiri

vor zămisli acest psalm al deplinei încredinţări

când "paharul meu, plin de dă peste el"

se va revărsa,

spălându-Ţi picioarele prăfuite

de ţărâna din mine.

Apoi

"fericirea şi îndurarea mă vor însoţi

toate zilele vieţii mele"

căci Tu eşti cu mine, Doamne,

mysterium sacrae

Divini Redemptoris

Luceafăr etern de topaz

şi safir,

eu

nou-născutul glas

de Porfiriu.