Poezie Sunați, străjeri!

E-o pace nefirească în cetate,

Duşmanii par a nu fi nicăieri,

Păianjeni stau pe porţi neferecate

Ce scârţâie atunci când vântul bate

Şi de pe ziduri nu se-aud străjeri.



Din înălţimea turnului de pază

Se-aude al columbei uguit;

În liniştea adâncă de amiază

Doar ea şi firele de praf pe-o rază

E tot ce a rămas neadormit.



Mai vulnerabilă ca niciodată,

Expusă la pericol permanent,

Cetatea crede-n pacea nesperată

Care cuprinde astăzi lumea toată,

În libertatea fără precedent.



Dar, vai! - mai camuflat ca-n orice vreme,

Un inamic perfid şi veninos

Vine ca negustor, şi caru-i geme

De dulci poveri, ispite prinse-n gheme

De linguşeli, şi vinde bucuros.



Este întâmpinat cu bucurie

Şi chiar la masă este invitat,

El îşi expune marfa şi îmbie.

Poporul cumpără fără să ştie

Otrava dulce-a negrului păcat.



Nu e scenariu, e realitate

Mai grea ca plumbul marilor poveri.

Treziţi-vă cât gongul încă bate,

Duşmanul a pătruns deja-n cetate,

Sunaţi din trâmbiţă, acum, străjeri!



Voi n-aveţi trâmbiţa pentru serbare,

Nici pentru a cânta cântări de joc;

Sunteţi străjeri, sunaţi mobilizare,

Căci ridicând poporul în picioare

Îl mai puteţi scăpa, încă, de foc.



Stăpânul v-a încredinţat pentru veghere

Cetatea ce-o va cere de la voi

Când altă trâmbiţă, din alte sfere,

Va răsuna, deodată, cu putere

Şi El va lua cetatea înapoi.



Amin

Vulcan, febr. 2007