Poezie Zbor cosmic

Suntem minusculi, ţintuiţi de Terra,

Plătindu-i gravitaţiei tribut;

Un clopot peste noi e atmosfera,

Dar vrem să evadăm acum când era

Numită "spaţială" a-nceput.



Tehnologii ce ieri păreau doar vise

Prind astăzi viaţă într-un ritm alert,

Noi orizonturi par a fi deschise

Spre lumi de taină, încă nedescrise,

Un drum ispititor, însă incert.



Ne depăşim condiţia, se pare,

Când ne-avântăm, semeţi, spre infinit,

Cu gama de-aparate zburătoare

Mai diversificată şi mai mare,

Dar ne-amăgim şi visu-i ne-mplinit.



Ne depărtăm la multe mii de mile

Şi ne întoarcem cu un gând durut

Că depărtările ne sunt ostile

Şi-un vis de clipe, ore, poate zile,

Se frânge trist, un lut chemat de lut.



Oricât am vrea, nu e justificată

Hălăduirea printre sori apuşi

Sau hoinăreala-n galaxie, roată,

Căci nouă ni s-a dat doar Terra, toată,

Şi deocamdată stăm unde-am fost puşi.



Nu porţi intergalactice-or deschide

Drumul prin spaţii, cosmo-glorios,

Sau ceva vortexuri spiraloide,

Ci inimi clocotind de dor, toride,

Trecând prin Uşa care e Cristos.



Prin El vom fi în legitimitate

Pe siderale căi, în zbor cântat,

Vom fi acasă peste tot, căci toate

Drept moştenire nouă ne-or fi date

Ca unor vrednici fii de Împărat.



Veniţi dar, împliniţi-vă dorinţa

De a zbura etern, pe căi de vis,

Uşa-i Cristos, urmează pocăinţa

Păşind prin El, având în El credinţa,

Şi-n veci vom fi cu El în Paradis.



Amin

Vulcan, febr. 2007