Poezie Psalmul înnoirii

Ferice e de cel ce grabnic merge

La Golgota, sub harul ei să stea.

Păcatele cât munţii se vor şterge

Nabobul greu al beznei va cădea.



Ferice e, cum n-a fost niciodată!

Acolo e izvorul de lumină

Ţâşnind din coasta binecuvântată

A Logosului îmbrăcat în tină.



Ferice e, căci ochii lui de duh

S-or îmbrăca în straiele mirării

Văzând un cer şi-un înroşit văzduh

Stropit de sângele răscumpărării!



Într-un moment de-adâncă cercetare

Ne-crezul sterp s-a prăbuşi-n tăcere

Descoperind perenele izvoare

Ascunse-n vămi nescrise de durere.



Iar ochii, ochii ce purtau căpestre

Când vor pricepe taina de pe deal

Privi-vor prin nepământeşti ferestre

Frumseţea crucii, sensul ei real,



Apoi curaţi ca roua dimineţii

Vor găzdui augusta biruinţă

Înmărmuriţi la revărsarea vieţii

Cu pace, cu iubire şi credinţă.



Ferice eşti de-ai cucerit vecia

Ce fără El rămâne ferecată

Vei cuibări în tine bucuria

Mereu, mereu de har alimentată.



Vei fi ca un smochin în plină roadă

Sădit lângă izvorul săţios

Iar sus, într-o sclipire de zăpadă,

Mărgăritar pe fruntea lui Cristos.