Poezie Azimile curăției

Să prăznuim dar praznicul, nu cu un aluat vechi, nici cu un aluat de răutate şi viclenie, ci cu azimile curăţiei şi adevărului. (1 Cor. 5:8)



Tăcută, rece, ameninţătoare

Se lasă noaptea neagră pe Gosen;

E noaptea dinainte de plecare,

Pentru Israel binecuvântare

Dar pentru egipteni un crunt blestem.



Va trece în curând Nimicitorul

Ducând în moarte, ca un greu tribut,

Vieţi ce-şi curmă spre-mplinire zborul,

Aşa cum hotărât-a Creatorul

Să moară orişice întâi-născut.



Pentru Israel însă e scăpare

Căci ascultând al Domnului îndemn

Aduc un miel pentru sacrificare,

Făcând cu al lui sânge, la intrare,

Pe stâlpii uşii şi pe prag un semn.



La adăpostul semnului de sânge

E-o pace coborând din înălţimi,

Israelul nu geme şi nu plânge

Ci-n jurul mielului jertfit se strânge

Şi-o taină împlinesc, mâncând azimi,



Căci ei au scos din casă aluatul

Şi-n casa lor nu e nimic dospit;

O nouă plămădeală-şi ia mandatul,

Un mai curat făcându-se curatul

Şi, ascultând, smeritul mai smerit.



Privim, prin vremi, la groaznicul supliciu

La care e supus, nevinovat,

Un Miel Divin ce-i dat ca sacrificiu

Şi semn pe uşa altui edificiu

E sângele Lui sfânt, ca jertfă dat.



Suntem sub Semnul jertfei, al salvării,

Dar mai avem ceva de împlinit:

Ca să simţim venind, ca valul mării,

Imensa bucurie a-nchinării,

Să aruncăm din noi tot ce-i dospit.



O plămădeală nouă să ne fie

Viaţa toată, fără aluat

De răutate şi de viclenie,

Cu-azimi de adevăr şi curăţie

Să prăznuim pe Cel ce ne-a salvat.



Amin

Vulcan, 16 febr. 2007