Poezie Pomul Vieţii

Pomul Vieţii



Când în lucrarea de creare a omului de pe pământ,

Grădina Eden i-a lăsat-o, ca loc de locuinţă sfânt,

Dumnezeu i-a încredinţat-o s-o lucreze şi păzească

Si de Lucifer, vrăjmaşul, mai mereu să se ferească

Ascultând porunca dată, ce-a fost zisă prin Cuvânt.



Istoria căderii sale, de Dumnezeu i-a fost transmisă

Spre-a o cunoaşte pe deplin, că amăgirea sa extinsă,

În cerul sfânt a convertit a treia parte dintre îngeri,

Ce s-au unit în bătălia, încrâncenatei lor înfrângeri

Când el şi oastea lui întreagă, de Isus a fost învinsă.



În mijlocul Edenului, se-afla măreţul pom al vieţii

Şi ale cărui fructe-aveau, vigoarea tainei tinereţii,

Care-ar fi fost perpetuată dacă-n deplină ascultare

Ar fi ramas de Dumnezeu, în sfânta lui încredinţare

Necoborând în adâncul, cel obscur şi negru-al ceţii.



Oferta pomului de viaţă a fost strict condiţionată,

Si ea, în cele din urmă, a fost retrasă, când călcată,

A fost porunca ce i-a dat, că ei n-au voie a mânca

Din pomul cel al cunoştinţei, răul spre-a nu-l învăţa

Spre a-l şti să-l făptuiască, cu conştiinţa vinovată.



De ar fi fost ascultător de Dumnezeu pân-la sfârşit

La-al vieţii pom omul avea, accesul liber, neoprit,

Şi el atunci ar fi trăit veşnic, sub grija sacră a iubirii

A Celui Sfânt ce a creat toate, spre bucuria fericirii

Find în acelaşi consens cu toate lumile ce le-a zidit.



Intenţia Lui Dumnezeu, de Lucifer a fost stopată

Prin faptul marii amăgiri, şi-a tacticii sale adoptată;

Şi când pe om l-a biruit, luându-i dreptul suveran

El sie-şi l-a atribuit, în chip despotic, în chip tiran

Devenind rege al lumii, pretinzând că-i este dată.



Iubirea însă a fost mai tare, caci Ea păcatu-a biruit

Prin jertfa mare de la cruce, a Fiului Său Prea Iubit,

Ce-o stabili restaurarea, când cerul si pământul nou

Vor îngana cântecul dulce, al noii ordini prin ecou

Că mântuirea a fost posibilă, numai prin actul jertfit.



Căci ordinea va fi schimbată, a faptelor în derulare,

Si lucrurile depăşite, prin Planul de Răscumpărare,

Vor fi altfel dirijate, să-şi împlinească-a lor menire

Spre fericirea lumii noi, salvată fiind prin mântuire

Contribuind cu-aportu-adus, la laudă şi la-nchinare.



În noua scoală, cea viitoare, din a Edenului grădină,

Nu vor mai fi aceleaşi probe, omul să-l poată reţină,

De a mânca din pomul vieţii; ci liberă, mare favoare,

De-a folosi fructe şi frunze, va avea-n viaţa viitoare

Ca permanenta tinereţe, veşnic să-şi poată menţine.



Nu va mai fi acolo pomul, ştiinţei binelui şi-al răului,

Ca un mijloc unic de testare, din partea Creatorului,

Nu va mai fi nici ispititor, cu-a sa putere de-amăgire,

Căci el pe veci va fi distrus, din ordinea în primenire

Şi va fi frumos şi minunat, drumul sfânt al viitorului.



Toti mântuiţii-n marea jertfă, a Fiului lui Dumnezeu,

Vor stărui prin ascultarea, Iubirii ce-n sfânt apogeu,

S-a dăruit în umilinţă, pe acel lemn de grea tortură

Al crucii care, sub blestem, a întrecut orice măsură

Căci păcatul lumii-ntregi, l-a apăsat destul de greu.



Ei au trecut de testul mare, al răului, prin lupta lor

Ce au purtat-o prin credinţă, în Domnul ca Izbăvitor,

Şi numai scumpa veşnicie, va fi în stare ca s-arate

Minunea tainei cea întrupată, gândită din eternitate

Că pentru-a omului salvare se va găsi-un Mântuitor.



Flavius Laurian Duverna

16 februarie 2007