Poezie Vremurile de pe urmă

Vremurile de pe urmă

După cum vedeți, sunt grele

Omul, fericirea-și curmă

Făcând numai lucruri rele.



Oamenii vor fi... Cum sunt!

Adică nespus de răi,

Urmărind în deamănunt

Cele mai stricate căi.



Domnu-nșiră tot pe nume,

Căci Domnul Însuși predică.

Nu doar pentru cei din lume

Ci şi celor din Biserică!



Oricât de grele au să pară,

Iată că-aceste cuvinte

Nu descriu pe cei de-afară

Ce nu cunosc Legile Sfinte,



Ci-ntocmai se adresează

Celor ce se numesc frați,

Dar tot Ceru-l întristează

Că-s hapsâni și necurați.



Iubitori de bani, de sine,

Lăudăroși și hulitori

Fără har de-a face bine

Și veșnic nemulțumitori...



Vânzători și îngâmfați

Fără evlavie și iubire,

Obraznici, neînduplecați

Și fără dragoste din fire.



Clevetitori, neînfrânați

Și neiubitori de bine

Neîmblânziți, răi și stricați

Fără vre-un pic de rușine.



Nu își pot găsi plăcerea

În Legea lui Dumnezeu

Și-i tăgăduiesc puterea

Respingând Cuvântul Său.



Însuși Domnul, dragii mei

Ne cere copiilor Săi

Să ne depărtăm de ei

Și de stricatele lor căi!



Pentru a Domnului turmă

Vremurile-s tot mai grele,

Dar călcând pe a Sa urmă

Nu ne-mpiedicăm de ele.



Pot fi și mai grele vremuri

Dar cei sfinți se tot sfințesc

Și cu evlavie, fără temeri

Pe Domnul Îl preamăresc.



Zaragoza 25/06/2012

de Ioan Hapca (Ionică)