Poezie Uită pământul, sau te uită Cerul

Ni se spune în Scriptură despre Vechiul Testament

Că ne e scris spre-nvățătura și înspre avertisment.

Haideți dar pe căi de unde emise de Duhul Sfânt.

Să luăm și-azi o-nvățătură din al Domnului Cuvânt.



Ne gândim acum la Saul, care-n anii lui dintâi

A împărățit cu frică de porunca Domnului.

Dar nu după multă vreme, Satan, meșter mincinos,

Îl scoboară pe-mpăratul, pe Saul, atât de jos.

Că deși-mbrăcat în slavă, în faimă și măreție,

Stăpânind o țară-ntreagă, în aur și bogăție,

Se lipsește de-aste toate, într-o clipă de-ntuneric.

Când mânat de pofte intră sub controlul luciferic

Și mirarea cea mai mare, lucru chiar de necrezut,

E să vezi pe ce nimicuri, tron și slavă și-a vândut.



Să lași tu de bunăvoie tronul unei țări întregi

Ca să poți doar pentru-o clipă pofta firii s-o alegi?

S-ar putea să mai existe nebunie-atât de mare?



Ascultați acum aicea: nu există om sub soare

Să nu fi comis vreodată culmea culmii nebuniei

De a-și vinde pe-o plăcere tronul sfânt al veșniciei

Ori de câte ori în viață nu caut voia Domnului

Fac prostia refuzării de-a mai sta pe tronul Lui

Când în loc de meditare și citire din Cuvânt

Eu mă delectez cu lucruri și plăceri de pe pământ.

Îmi las tronul meu cel veșnic prin călcarea voii Sale

Alegându-mi delectarea în lucruri ce-s pieritoare

Când îți cheltuiești venitul, fără ca să te gândești

La nevoia celui care frate-n Domnul îl numești,

Tu refuzi să stai alături pe tron c-un Isus milos

Vânzând tronul veșniciei pentru-o clipă-aicea jos.



Și-acum iarași despre Saul, să vedem ce-a câștigat

Când pentru oi, boi și capre jilț de aur a schimbat.

Domnu-n harul Lui cel mare, i-a trimis pe Samuel

Dar ce trist! Saul nici vorbă, n-a vrut s-asculte de el.

Zice Samuel: Prin cele ce astăzi n-ai ascultat,

Tu lepezi, și-atunci și Domnul te leapădă ca-mpărat.

Bietul Saul, nici acuma n-a vrut să se pocăiască

Ci dorința lui feroce era cum să se slăbească.

Vezi adesea câte unul, drept creștin considerat,

Dar trăiește ca și Saul, o viață de lepădat.

Cine umblă după slavă și plăcere pământeasca

Dovedește lepădarea de-nălțarea cea cerească.



Vedem iar că bietul Saul, dacă n-a vrut să omoare

Pofta lui nenorocită după lucruri pieritoare,

Urmărea să nimicească pe acela destinat

Să ia tronul lui de care pentru boi s-a lepădat.

Îl cunoști pe-acela care este lepădat de cer,

Că umbla la fel ca Saul, cu sulița după el.



Vorbind iarăși despre Saul, iată-l în pregătiri mari

Trei mii de ostași de seamă, colonei și generali,

Înrolați de el să meargă să vâneze pe acel

Ce urma la tronul care a fost lepădat de el

Trei mii de ostași de frunte, înarmați până la gură

Urmăreau vreo șase sute, oameni de adunătură

Te-așteptai să îi înghită cum tragi aerul în piept

Însă asta nu se-ntâmplă când cel prigonit e drept

Când nu lași mielul din tine - duhul cel de ascultare

Să fie-nghițit de pofta după lucruri pieritoare

Nimeni și nimic din lume nu pot să îți stea în față

Căci în Dumnezeu e sursa de putere și de viață.

Avem dovadă pe Saul: unul din oștenii lui

Putea urmări o mie din vrăjmașii Domnului.

Și, deși-ajungea doar unul pentru șase sute-acei

Din gloata mică-a lui David, de pungași și de mișei,

Saul ia trei mii cu sine, îndeajuns ca să doboare

O armată de armate, cum dispare gheața-n soare.



Dar tot Saul pân la urmă, el ar fi putut să moară

Dacă n-avea David milă și-ntâia, și-a doua oară.

Saul cade pân' la urmă singur în capcana lui

Căci așa mor cei ce-aleargă după unșii Domnului.



Nu trăiește-n lumea asta și nici în cea viitoare

Decât cel care renunță la acestea pieritoare.