Poezie Ascultă Doamne strigătele meleVizualizări: 76
Scrisa: miercuri, 31 octombrie 2012 la 11:33:16 BBCode: [url=/poezie/id/19063-ascult-doamne-strig-tele-mele]Ascultă Doamne strigătele mele[/url]
Ascultă Doamne strigătele mele
Căci de la capătul lumii se nalţă glasul meu
Cărarea –i aspră,şi urcuşurile-s grele
În stânga şi-n dreapta e vrăşmaşul meu.
Cu mâinile amîndouă mă prind mă-agăt,
Nu vreau să Te pierd, vreau să ajung la ţintă
Vrăşmaşii-s la pândă, vor să mă tragă-n hăţ,
Mă urmăresc, şi viaţa caută să mi-o stingă.
Cu inima mâhnită zi şi noapte strig,
Du-mă pe stânca ce n-o pot ajunge,
E prea înaltă, e abruptă,sudorile mă-nving
Şi teama că n-am să răzbesc inima-mi frânge.
Acolo-i cetăţuia mea, spre ea Tu m-ai condus
Dă-mi braţul Tău puternic ca să mă menţină,
Căci numai aşa voi atinge scopul propus,
S-ajung în splendoare în Ţara de lumină.
De acolo am să ajung voi fi în siguranţă
În cortul Tău să locuiesc pe veci adăpostit,
Ca moştenire să îmi dai o nouă viată,
O Dumnezeule,asta e tot ce mi-am dorit.
Nu a fost notată încă!
Nu a primit aprecieri încă!
Nu a fost comentată încă!
meniu primDumnezeu vrea ca inima ta sa Îi aparţină Lui fiecare oră din zi, fiecare zi din săptămână, fiecare săptămână din lună, fiecare lună din an, fiecare an din viaţa ta !