Poezie Ajuns la ţărm...

Ajuns la ţărm în ceasul înserării,

Eu cu nădejdea şi speranţa-l trec,

Ştiind dincolo de noaptea întristării,

Există o dimineaţă sfântă a învierii.



De şoapte rele mă’nspăimântă,

Şi-mi spun că nu există nemurirea,

De Tine m-agăţ , şi îţi caut privirea,

Şi Te zăresc măreţ ca pe o stâncă.



În ceasul ultim,valea umbrei morţii

Mă treci victorios pe braţul Tău,

Iadul’ntreg de-ar vrea să-mi schimbe sorţii,

Tu m-ai plătit, şi nu laşi ce-i al Tău.



De aceea moartea e o adormire

Supravegheată de Suveranitatea Ta,

Tu ai să vii, şi odată cu-a Ta revenire,

Ai să mă’mbraci pe veci în nemurire.