Poezie Ziua cea Mare

Ziua cea Mare



Se-apropie, ziua cea mare

Când Doamne iar vei veni,

Şi străluci-vei ca un soare

Şi totuşi Te-om putea privi!



Ne-om veseli să Te vedem

Când însoţit, de îngeri mii,

Vei reveni, ca să-nţelegem

Că n-ai uitat pe-ai Tai copii!



La ei, vii s-aduci izbăvirea

Întrevăzută printre lacrimi,

Într-o clipă să schimbi firea

Supusă de grozave patimi!



Se va sfârşi cu tot ce-a fost

Lacrimi şi chinuri, şi amar,

Căci scut tare, şi-adăpost

Şi piatră le-ai fost de hotar.



Pe Stâncă sus casa-au zidit

Şi n-au putut să o fărâme,

Furtuni cu ploi, ce au izbit

În ea voind ca s-o dărâme.



Ea a rămas pe Stânca tare

La temelie având credinţa,

C-odată-n ziua aceea mare

Va lua sfârşit, şi suferinţa.



Flavius Laurian Duverna

11 ianuarie 2005, Stia-Italy