Poezie Podul Dragostei

Podul Dragostei



Podul Dragostei divine

Peste hăul mare, întins,

A ajuns şi pân-la mine

Din cerul cel necuprins.



Dacă păcatul cel greu,

El prăpastie-a produs

Între om şi Dumnezeu

Podul vieţii, a fost pus.



Cel mai sfânt material

Pus la buna Lui zidire,

Dar a fost, dar ideal,

Din Tatăl a Lui mărire.



Din El Însuşi S-a luat,

Şi-ntr-o lume pârjolită

De blestemul în păcat,

Cale-a fost bătătorită.



Marea Sa bună voinţă

Din planul de mântuire,

S-a văzut cu prisosinţă

Prin cereasca-I umilire.



Al Său propriu caracter,

Propriul Său corp divin,

Au venit de sus din cer

De-a face podul deplin.



Fiind clădit cu măiestrie,

Îmbrăcând umanitatea,

Piatra-n cap de temelie

N-a pierdut Divinitatea.



Şi-astfel podul construit

A ţinut, nu s-a dărâmat,

Fiind pe Dragoste clădit

El prin vremi, a rezistat.



Oricine pe el va merge

Orice suflet, ce-i trudit,

În Dragoste va-nţelege

Cât de mult a fost iubit.



Lumea, o, atât de mult

Iubită-i de Dumnezeu,

Şi pe pod cei ce ascult

Înspre cer, urcă mereu.



Flavius Laurian Duverna

02 februarie 2007