Poezie Al bucuriei imn

Scrisa de: -Ion_Marcel
Vizualizări: 94
Scrisa:
BBCode: [url=/poezie/id/1909-al-bucuriei-imn]Al bucuriei imn[/url]

AL BUCURIEI IMN





****

Revarsă Isuse iubire-n sufletele-ndurerate,

Ea nu-i o amăgire, e vindecare, bunătate.

E belşug de pace peste a inimii credinţă,

E lumina ce-n revărsare, e foc de pocăinţă.



Revarsă Doamne bunătate, din harul iertării,

Pe inimi îngenunchiate, la crucea îndurării.

Alină durerea amară, alungă din ochi tristeţea,

Ca o ploaie caldă de vară, revarsă blândeţea.



Revarsă mântuirea, în sufletele lor însetate,

După sfinţirea, ce-o dă a crucii libertate.

Deschide aripile, pregăteşte-le pentru zbor,

Cu elan de izbândă, pe braţul Tău mântuitor.



Cu avânt spre înălţime, iată plutesc uşor:

Un popor, o mulţime, ca porumbeii în zbor.

Mai sus de albastre zări, în oceanul sublim.

Se-nalţă un glas de cântări, al bucuriei imn:



Domnul mântuirii mele, m-a călăuzit ne-ncetat,

Chiar în locuri fără apă, sufletul mi-a săturat.

A dat vindecare mădularelor mele bolnave si seci,

Mi-a potolit setea cu-n izvor ce nu seacă în veci.



Amin!
SMS
Nu a fost notată încă!
Nu ai acces, deoarece nu ești autentificat!
Informații avantaje cont membru autentificat
Nu a primit aprecieri încă!
Apreciază - dezapreciază
Nu a fost comentată încă!
Nu ai acces, deoarece nu ești autentificat!
Informații avantaje cont membru autentificat
Distribuie pe: facebook | twitter | google | linkedin | myspace | email
Poezii >> Poezii, categoria Diverse >> Poezie Al bucuriei imn | Salvatorul.ro
meniu prim
Mărturisiți-vă unii altora păcatele, și rugați-vă unii pentru alții, ca să fiți vindecați. Mare putere are rugăciunea fierbinte a celui neprihănit. ( Iacov 5:16 )