Poezie RELIGIE GARBOVA

RELIGIE GÂRBOVĂ



Luca 13:10-17

**********************

În sinagogă-n ziua aceea

(Era chiar ziua de Sabat)

Hristos rostea învăţături

Norodul era consternat

Vorbea despre o-mpărăţie

Fără gâlceavă sau război,

Fără uneltiri şi ură,

Fără necazuri şi nevoi.



Pe foarte mulţi îi fascina

Vorbirea Lui cuceritoare

El le spunea de locul unde

E-o permanentă sărbătoare

Puteau citi în ochii Lui

Convingere şi bunătate

Le explica pasionat

Ce-nseamnă Har, divinitate...



Le explica ce-nseamnă viaţa

Cu El în drum spre veşnicie

Îi îndemna pe toţi să-nceapă

Un trai curat, de vrednicie

Îi convingea pe mulţi de rostul

Venirii Lui în lumea urii

Şi cât de importante sunt

Toate poveţele Scripturii.



Şi-n timp ce îşi ţinea discursul

O vede pe femeia care

Era-ndoită, gârbovită

Cu capu-aproape de picioare

Şi nimeni n-o băga în seamă

Pe-acea făptură nenormală

Care de multă vreme-avea

Acea necruţătoare boală...



Era amarnic chinuită

De duhul crud al neputinţei

Căci Lucifer voia s-o vadă

Mereu în culmea suferinţei

Şi nu putea să se ridice

Privea în jos...numai în jos

Să meargă iar să vadă doctori?

Ştia că nu e de folos.



Apoi discursul se-ntrerupe

"Să fie oare-adevărat?"

Aşa gândea nenorocita

Când Christ’ spre ea s-a îndreptat

El a privit-o cu iubire,

Cu ochii blânzi, pătrunzători

Şi pe femeie au cuprins-o

Acei divini şi dulci fiori...



Şi a simţit în trupul ei

O dulce undă: vindecarea

Şi a gustat din plin minunea

Ce îi aduse ÎNDREPTAREA

O! Cllipa asta minunată

Din mintea ei nu se va şterge

Şi-n veci nu se va despărţi

De-nvăţător, de sfânta Lege!



Va fi în stare-acum să vadă

Frum’seţea bolţii înstelate

Şi păsări cum planează liber

Spre cuiburi calde, pe-nserate

Îl va sluji pe Dumnezeu

Cu şi mai multă consacrare

Căci a adus în viaţa ei

Acea sublimă sărbătoare.



(Aşa-i Hristos: dă vindecare

La tot ce este strâmbătate

Puterea Lui miraculoasă

Derivă din divinitate

Dacă un suflet este gârbov

Şi nu e-n stare să se-nchine

Îi dă un leac eficient:

Îl umple cu simţiri divine...



Doar El e-n stare să dezlege

Pe cei robiţi de depravare

Pe cei drogaţi, pe derutaţi

Pe cei ce stau în nepăsare

Doar El ridică din prăpăstii

Fiinţe ce s-au prăbuşit

Şi poate-aduce iarăşi pace

În sufletul nenorocit.



Gândeşte-te acum creştine

De câte ori te-a corectat

Hristos – când ai păşit pe-alături,

Când de la Har te-ai depărtat?

De câte ori Cuvântul Lui

Care-i Lumina şi Dreptarul

Te-a scos din situaţii grele

Când ai uitat ce e Calvarul?



Ţi-a îndreptat dorul hoinar

Şi-un gând ce rătăcea prin lume

El vrea să fii neprihănit,

El vrea spre Cer să te îndrume

Dă-İ slavă prin cuvânt şi faptă,

Dă-İ loc de cinste-n viaţa ta

Şi vei ieşi biruitor

Când cu duşmani te vei lupta.)



Dar ce să vezi? În sinagogă

Slujea fruntaşul legalist

Care văzând acea minune

Îndată deveniră trist

Privirea lui se încruntară

S-a supărat, s-a indignat

Că s-a înfăptuit lucrarea

În ziua sacră de Sabat.



"Sunt şase zile-n săptămână

Pentru asemenea lucrări

Această zi e destinată

Pentru-nchinare şi cântări

S-o ştie toţi, s-o ştie bine

Aici – la noi în Adunare

Nu tolerăm reguli străine

Sabatu-i pentru predicare...



Există datini şi tradiţii

Şi de la ele nu ne-abatem

Am hotărât cu comitetul

Din sanctuar să nu le scoatem

Toţi membri noştri le respectă

Au socotit c-aşa e bine

Aşa-L cinstim pe Dumnezeu

Care ne-ndrumă, ne susţine."



L-a întristat pe-nvăţător

Această crudă cuvântare

Să nu se bucure fruntaşul

Când s-a produs o dezlegare?

Să nu felicite fiinţa

De-atâţia ani încovoiată

Să nu îi spun-o vorbă bună

Acum când fost-a vindecată?



Cu ce avem aici de-a face?:

Cu-acea religie bazată

Pe ritualuri şi pe forme

Dar de esenţă dezbrăcată,

E falsă, gârbovă şi rece,

E doar evlavie formală

Ea e lipsită de putere

Creează-n suflet oboseală...



Ea-ncearcă Harul să-l oprească

Să-i pună piedici şi hotare

Adepţii ei cu zel propagă

Doctrina ei înşelătoare

E o religie-mbrăcată

În forme seci şi în tipare

Dar fără bucurii în Duhul,

Fără de har şi-nviorare...



În loc să dea compasiune

Ea e pornită să acuze

Pe cei cer vreun ajutor

E înclinată să-i refuze

Ea e rigidă, e confuză

Se laudă că este sacră

Dar vai! Acei ce au gustat-o

Au dat verdictul: este acră!



Dar dă Hristos la toţi răspunsul,

Răspunsul clar şi răspicat:

Mai important ca ritualul

E-un suflet ce-a fost dezlegat

De cea mai mare importanţă

E-acea relaţie curată

Ce te-ataşează pe vecie

De sfinţi, de Cel ce le e Tată...



Religiunea cea curată

(Pe placul sfântului Părinte)

Rodeşte sensibilizare

În cuget, inimă şi minte

Cu pocăinţa este soră,

Produce dragoste şi milă

Şi răspândeşte-n jur Lumina

În lumea rece şi ostilă.



Şi se sfârşeşte episodul

Pe-un ton plăcut, de bucurie

Majoritatea-L proslăveau

Pe Tatăl c-o credinţă vie

Iar lecţia primit-atunci

Le-a dat elan şi energie

Să poată merge mai departe

Spre Cer, spre sfânta-mpărăţie.



gc/28 ian.2007