Poezie BRATUL CALAUZITOR

Scrisa de: -Ion_Marcel
Vizualizări: 66
Scrisa:
BBCode: [url=/poezie/id/19093-bratul-calauzitor]BRATUL CALAUZITOR[/url]

BRAŢUL CĂLĂUZITOR



Mă las condus de braţul Tău puternic

El mă fereşte de mediul necucernic

Şi ştiu Părinte sfânt şi-ndurător

Că bizuindu-mă pe el ajung biruitor

Şi ştiu că fără Tine orbecăiesc prin noapte

Acolo unde guvernează viclenele şoapte

Mă-ncred deplin în mâna Ta mântuitoare

Ce m-a eliberat din mii de stări apăsătoare

Privind acum la viaţa-mi din trecut

Convins sunt c-al Tău braţ e ne-ntrecut

E braţul ce-a-ntocmit făpturi şi galaxii

Şi-a aşezat fundamentul Sfintei Împărăţii,

A izbăvit un popor din marea învolburată,

Dintr-o urmărire nebună, dintr-o stare disperată

El învinge pe inamicul cel mai înverşunat

Şi poate-ajunge în ţinutul cel mai îndepărtat

El nu-i prea scurt; ajunge-n groapa cea adâncă

De-acolo scoate pe pierdut punându-l pe stâncă,

Ajunge-n văi, îm munţi, în peşteri solitare

Oriunde ne-am afla, el poate da scăpare

Cine a experimentat nemărginita lui putere

Nu mai are dubii cu privire la-nviere.

Când Lucifer ne-a doborât cu schemele-i meschine

El a intervenit, in veci ne va susţine

El atinge o faţă plânsă, o faţă întristată

O, ce dulce dezmierdare ne dă, sfinte Tată!

Mă las condus de el; de alt ghid n-am nevoie

Căci doar aşa-mplinesc neprihănita voie.

Te rog, iubite-ascultător, pe el să te bazezi

Şi-apoi minuni de nedescris tu ai să vezi,

Te va călăuzi prin vijelii, prin ceaţă

Şi vei ajunge-n Paradis la veşnica viaţă.





gc/ 24 ian. 2007



SMS
Nu a fost notată încă!
Nu ai acces, deoarece nu ești autentificat!
Informații avantaje cont membru autentificat
Nu a primit aprecieri încă!
Apreciază - dezapreciază
Nu a fost comentată încă!
Nu ai acces, deoarece nu ești autentificat!
Informații avantaje cont membru autentificat
Distribuie pe: facebook | twitter | google | linkedin | myspace | email
Poezii >> Poezii, categoria Diverse >> Poezie BRATUL CALAUZITOR | Salvatorul.ro
meniu prim
Fii întotdeauna ceea ce ești, și dacă acest lucru nu e de ajuns pentru cineva, atunci acel cineva nu e de ajuns pentru tine.