Poezie Doamne, bunatatea-Ti mare...

DOAMNE, BUNĂTATEA-ŢI MARE...



Doamne, bunătatea-Ţi mare

Zi de zi se înnoieşte

Cu profundă adorare

Sufletu-mi Te proslăveşte.



Ieri şi-alaltăieri, oricând

M-ai păzit în lumea rece

În răbdare şi iubire

Nimeni nu te poate-ntrece.



Ne-ntrecut eşti şi-n putere

Braţul Tău e neînvins

Guvernezi cu dibăcie

Universul necuprins.



Bunătatea Ta, Părinte

Mă atinge, mă inundă

O, ce fericit mă simt

Când mă umpli cu-a ei undă!



Tu dai ploaie şi lumină

Peste lanuri din câmpii

Şi pui dragoste în oameni

Să-ngrijească de copii...



Ne dotezi cu-ndemânare

Să putem munci cinstit

Eşti fără asemănare,

Eşti al nostru preaiubit...



Ne-nsoţeşti pe calea-ngustă

Nici o clipă nu ne laşi

Nu avem nici un motiv

Să ne temem, să fim laşi.



La sculare-n zorii zilei

Înc-odată constatăm

Că ne-ai dat iar energie

Să cântăm şi să luptăm...



Iar atunci când dau năvală

Mari urgii să ne distrugă

Tu le potoleşti furia,

Tu pui duşmanii pe fugă.



Stropii bunătăţii Tale

Se revarsă-n miliarde

O de-ar beneficia de ei

Şi-ale răutăţii hoarde...



Ar veni să Ţi se-nchine

Şi s-ar pocăi îndat’

Şi te-ar recunoaşte-n veci

Ca Tată şi ca-mpărat.



Doamne, bunătatea-Ţi mare

E-un izvor de fericire

Veşnic Îţi vom da onoare,

Veşnic Îţi vom da slujire.



ian.2007