Poezie Isus plângea (1)

(Ioan 11:35)



Isus plângea, când Lazăr a murit,

Deşi urma ca El să îl învie

Şi-n plânsul dureros, nepotolit,

Era o dragoste fără sfârşit

Trecând din veşnicie-n veşnicie.



Isus plângea văzând durerea lor,

Surori şi prieteni fără mângâiere,

Tabloul era înduioşător

Şi Cel ce este-al dragostei izvor

Simţea cu ei durere din durere.



Isus plângea, adânc cutremurat,

Căci El era un munte de simţire,

Era în duhul Său înfiorat,

Şi-n lacrima ce-obrazul I-a brăzdat

Se revărsa oceanul de iubire.



Isus mai lăcrimează şi acum,

Din valul dragostei nemărginite,

Când cei iubiţi de El se-abat din drum,

Când nu mai simt al dragostei parfum,

Când rătăcesc pe ţărmuri pustiite.



Întoarce-te la El, de vrei să vezi

Cum poţi să ştergi o lacrimă divină,

În duhul tău smerit să-ngenunchezi

Şi plin de bucurie să-I urezi:

Bine-ai venit în viaţa mea, Lumină!



Amin

Vulcan, 10 ian. 2007