Poezie De n-ai fi Tu... (1)

De n-ai fi Tu... nimic nu mi-ar aduce

În suflet bucuria de-a trăi,

De n-ai fi Tu... şi jertfa de pe cruce,

N-aş şti trăi cu dor de veşnicii.



De n-ai fi Tu... nimic n-ar fi în stare

Să mă înveţe cum e "a iubi",

De n-ai fi Tu... aş fi o arătare,

Un om pierdut în gânduri cenuşii.



De n-ai fi Tu... chiar soarele afară

De-ar încălzi pământul friguros,

În suflet aş avea iarnă polară,

Iar gândul mi-ar fi rece, neguros.



De n-ai fi Tu... chiar prieteni mulţi să fie

Amabili, veseli, veşnic grijulii...

Eu tot n-aş şti ce-nseamnă bucurie

Şi ce valoare are a trăi.



De n-ai fi Tu... chiar de-ar ploua o vară

Pe un pământ uscat şi însetat,

În suflet aş tânji ca o Sahară

După un strop din Harul revărsat.



Dar Tu eşti viu... şi dai valoare vieţii

Şi o trăiesc doar pentru că exişti.

Tu eşti prezent în zorii dimineţii

Şi cu iubire sufletul meu mişti.



Prin Tine viaţa mi-e mereu bogată

Şi lângă Tine ne-ncetat eu cresc.

O, Doamne, umple-mi astăzi viaţa toată

Şi fă mai mult, Isus, să te iubesc!