Poezie Miez de noapte, lună plină

Miez de noapte, lună plină

Radiază de lumină.

O steluță lângă ea,

Luna parcă-i mama sa.

Fondu-i gri, albastru – șters

Ca o planșă de desen.

Eu privesc din casă-afară

Prin fereastra transparentă.

Stau culcat, mâna sub cap,

Un caiet verde pe piept,

Și cu creionul încerc

Să descriu ceea ce văd.



Un nor urât a căutat

S-acopere dar s-a-nșelat

Căci luna plină de lumină

A persistat

Și-un vânticel norul urât

A alungat.



Luna poate fi chiar Domnul

Ce ne luminează-n totul.

Steluța sunt eu sau tu

Stând în preajma Tatălui.

Norul e păcatul gros

Ce vrea să ne tragă-n jos.

Vînticelul e putere

Domnului ce-i izbăvirea.

Lăsându-ne treji, curați,

Lucind, vii și transformați.