Poezie Timpul (4)

Timpul - sezon în triste existenţe,

Când trece greu, când zboarã prea uşor.

Timpul ascunde atâtea aparenţe,

Ce uneori las’ inimi multe-zdrenţe.

Amprenta lui e binecunoscutul dor.



O vreme, şi înc-o vreme trece

Însã nici una nu va reveni,

Deşi ne place sufletului nostru rece

Sã-i şoptim gânduri ce-au sã îl fermece,

Iluzii ce sperãm cã n-or muri.



Prilej pentru orice ne pasioneazã,

Mereu îl folosim numai cum vrem

Şi ne complacem în speranţa cã şi el viseazã

Nemuritoare amintiri şi le creazã,

Din nou, ades, sã ne dea ce-i cerem.



Ocazie ce nu se mai întoarce

Necontenit ne va lãsa-n regret,

De orice bucurie a prezentului ne stoarce

Şi pare cã-n tot timpul vrea sã ne provoace

Lãsându-ne de viitor, scrisori fãrã antet.



Secunde, zile, ani, chiar mii de ere

Umplute sunt de-a timpului demenţã,

Hrãnite-din pomul cunoştiinţei din Eden- cu mere

Îmi dau înţelepciunea ce-aduce durere

Când vãd ãist cadru trist-absenta ta prezenţã.