Poezie Și-a scuturat Iarna mantaua

Și-a scuturat iarna mantaua

Și-au curs cristale peste noi;

Pe câmpu-ntreg și toată strada

Și-acum pe case-s creste moi.



E alb, frumos, strălucitor

În curte și pe ogor.

Să tot privești și să te miri

Te liniștești, dar te și miri



De ce-a creat Dumnezeu,

Ce-a căzut din cerul Său,

Mătăsuri fine și subțiri

Acoperind chiar și păduri

Cu-o straie rece, lucitoare

Topind-o raza de soare.



Din același cer se lasă

Peste noi și ceța deasă,

Unde calde, aurii,

Nouri negrii, vineții,



Neaua albă și pufoasă,

Ploaia-n picuri și apoasă,

Fulgere de foc tunând,

Grindina, furtuni cu vânt.



Toate-s de la Dumnezeu

Ca să vedem tu și eu

Creația Lui măreță

Nouă ne-a pus-o în față.



Să-L slăvim, să-L lăudăm

Și să-l binecuvântăm.

De viață să-I mulțumim

Și veșnic cu El să fim.