Poezie Și-a dezbrăcat mantaua arămie

Și-a dezbrăcat mantaua arămie

Și a rămas în jur pustiu și gol

Pe-afară umblă toamna cea târzie

Prin vânt și frig, nemaigăsindu-și loc.



Parcă-și ia zborul cu aripi ca de aer

Să plece vrând pentru un an întreg

Ne tot transmite ne-nțeles mesajul

Ce facem, tu și eu? Că anii trec.



Ne-apropiem de-a Domnului căldură?

Ori căldicei prin frig vrem să zăcem?

Ne tot îmbie Domnul prin natură

Dar noi ne facem că nu-nțelegem.



Ferice de acel care receptă

Prin unde care vin din Duhul Sfint

Și dragostea divină o acceptă

Căci el nu va rămâne pe pământ.



Va moșteni împărăția dreaptă

Împreună cu Acel ce-a suferit.

Va înțelege taina înțeleaptă

Din ce cămară toamna a venit.