Poezie Trioul Divinei Recunoaşteri 2

Scrisa de: -Ion_Marcel
Vizualizări: 92
Scrisa:
BBCode: [url=/poezie/id/19176-trioul-divinei-recunoa-teri-2]Trioul Divinei Recunoaşteri 2[/url]

Trioul Divinei Recunoaşteri 2

Partea 2 – a



Şi marea, L-a recunoscut

Când ea se zbătea-n furie,

Când vânt şi valuri, a oprit,

La matcă din nou să revie.



De glasul sfânt, a ascultat

Căci-al ei vuiet, s-a liniştit,

Iar luciul apei-ncet vibrând

Mărea pe Cel ce a vorbit.



Când Petru, era peste ape

Mergând l-al său Învăţător,

Atunci a cunoscut mai bine

Pe al lui scump Mântuitor.



Şi când a fost să se afunde

Simţind al morţii fior rece,

L-a implorat atât de jalnic,

Să nu îl lase, să se înnece.



Boli şi moarte i S-au supus

Poruncii Sale, când dureri,

S-au transformat în bucurii

Prin vindecări, si-n învieri.



Când bolnavi, erau salvaţi

Numai cu-n singur cuvânt,

Era vremea să-L cunoască

Mantuitor pe-acest pământ.



Când suflete, erau scăpate

Dintre-amăgirile lui Lucifer,

Sosise timpul de-a înţelege

Că El venea de sus din cer.



Flavius Laurian Duverna

31 decembrie 2006
SMS
Nu a fost notată încă!
Nu ai acces, deoarece nu ești autentificat!
Informații avantaje cont membru autentificat
Nu a primit aprecieri încă!
Apreciază - dezapreciază
Nu a fost comentată încă!
Nu ai acces, deoarece nu ești autentificat!
Informații avantaje cont membru autentificat
Distribuie pe: facebook | twitter | google | linkedin | myspace | email
Poezii >> Poezii, categoria Diverse >> Poezie Trioul Divinei Recunoaşteri 2 | Salvatorul.ro
meniu prim
În adevăr, Legea, care are umbra bunurilor viitoare, nu înfăţişarea adevărată a lucrurilor, nu poate niciodată, prin aceleaşi jertfe care se aduc neîncetat în fiecare an, să facă desăvârşiţi pe cei ce se apropie.