Poezie Scrisoare nedesfacuta (1)

Ţi s-a-ntâmplat prietene, vreodată,

Ca-ntr-o scrisoare dorul tot să-l pui,

Dor izvorât din inimă curată,

Din focul viu al dragostei dintâi…?



Ţi-ai pus în slove inima întreagă

Cu zâmbet şi cu lacrimi când le-ai scris…

Pentru fiinţa-n lume cea mai dragă

Cu ce emoţii plicul l-ai trimis!...



Începe-acum cumplita aşteptare

Cu lupte-ntre speranţe şi-ndoieli.

Răspunsul îl aştepţi cu-nfrigurare.

Va fi un DA? Sau NU? Cum va fi el?



Dar zilele trec… nopţi lungi de frământare…

Trec luni… un an… apoi trec ani stingher…

Târziu aflat-ai că acea scrisoare

Nedesfăcută zace-ntr-un ungher!



Ce dragoste aleasă şi fierbinte

Atât de crudă răsplâtire-avu!

Dar, dragul meu, nu-ţi trece-acum prin minte

Că o scrisoare ai primit şi tu…?



Căci Dumnezeu din lumile-I de pace,

Ţi-a scris-o cu iubirea Sa, din cer.

N-o şti? Ori n-ai citit-o? ori ea zace

Nedesfăcută-ntr-un uitat ungher…?



Citeşte-o şi răspunde la scrisoare!

Aceasta-I hotărârea ce-o poţi lua.

Aceasta-I clipa ta de cercetare

Când poţi răspunde-n umilinţă: DA!



Cum aşteptai odată tu răspunsul

Şi Dumnezeu l-aşteaptă necurmat,

Ca mântuit să poţi sş fi printr-însul,

Cât este harul încâ arătat.



Dar va veni o zi de grea răsplată

Când vei vedea pe-acela ce ţi-a scris

Şi te-a iubit… cum n-ai gândit vreodată,

Iar tu… o viaţă-ntreagă L-ai respins.



Ce îngrozit vei fi în nefiinţă

Când spre salvare nu va mai fi drum

Şi-n flăcări arzătoare de căinţă

Plăti-vei nepăsarea de acum…



De ce aştepţi aşa un ceas să vină?

Crezi tu că poţi scăpa?

O, dragul meu,

De ce nu vrei să intri în lumină

Cât timp spre ea te cheamă Dumnezeu?



Deschide-n umilinţă Cartea Vie –

SCRISOAREA Sfânt-a Celui Preaînalt,

Citeşte-o-nlăcrimat de bucurie

Şi la iubirea Lui răspunde: DA!