Poezie PRIETENE...

Ai pus pe fratele meu multe frunze uscate,

De ale tale sau luate din alta parte;

Si-aproape i-ai sufocat sufletul in rugina,

Dar, la timp, el s-a ridicat spre lumina...



Si-a dat seama, prin tine,ca-i inca in ceata,

Ca are nevoie acum de credinta de dimineata!...

S-a reintors la izvorul curat de viata eterna,

Continuindu-si drumul mai vesel spre Tara edena.



A reintrat in atelierul lui Dumnezeu

Si s-a lasat prelucrat de nicovala, de ciocan,

Fiind transformat si pregatit pentru ceva nou,

Cand va trece puntea si nu va mai fi pamantean.



Fratele meu a crescut zi cu zi sufleteste,

Desi tu ai pus frunzele gandind paganeste.

A ajuns la treapta regala, cand bine gandesti,

Putand si pe vrasmasul cel mai rau sa-l iubesti.



Amice, te-ntreb daca mai esti nicovala sau cui?

Iti place si-acum cu noroi s-arunci in fata oricui?

Nu-i, oare,de-acum timpul sa te pocaiesti

Si pentru zborul final sa te pregatesti?...



Oricum ai fost in viata trecuta, sau esti si acum,

Fratele meu a-nvatat sa-ti iubeasca biata faptura,

Ssetoasa de rau, de neprietenie si ura;

Si el a mers inainte, pe al credintei lui drum...



Fratelui meu in credinta i-e mila de tine;

Si mila imi este, acum, si mie, straine..`.

Iubirea ce-o avem pentru tine la sfintenie te cheama

Si la o noua viata de pocainta te-ndeamna.



Ti-am scris, ca sa-ti spun ca ne-ai fost de ajutor,

Ca sa ne smerim si sa ne pregatim mai bine de zbor...

17 Decembrie 2007