Poezie De ce n-are loc vindecarea?

DE CE N-ARE LOC VINDECAREA?



"Nu este nici un leac alinător

în Galaad? Nu este nici un doftor

acolo? Pentru ce nu se face, dar,

vindecarea fiicei poporului meu?"

(Ieremia 8:22)

****************************

De ce n-are loc vindecarea?

De ce mai sunt răni în popor?

Când vom birui încercarea

Ce a venit să ne-ntunece starea

În care avut-am în Vie spor?



De ce mai sunt frământări

Ce zdruncină a noastră credinţă?

De ce nu se cântă cântări

Compuse să dea-mbărbătări,

Să ne ajute în neputinţă?



Cum de-a murit pasiunea,

Cum de s-a stins dorul în noi?

Părăsit-am demult misiunea

S-a-ntunecat de tot viziunea

Iar nepăsarea se revarsă şuvoi.



Ce fac acum lucrătorii

Ce-odată vesteau cu mult zel?

Unde ne sunt autorii?

Unde s-au dus ziditorii?

Toţi au fugit din Betel?



Unde-i păstorul care zicea

"Viu este Domnul!" – şi-n Adunare

O rază divină din edenica Stea

Cu multă lumină şi har venea

Dând tihna ce lumea n-o are?



Eram mai uniţi, eram mai vioi

Acum?: domneşte monotonia

N-avem barnabe, n-avem eroi

Puţin cugetăm la viaţa de-apoi,

Puţini îi cântăm Simfonia.



Cine-ar putea să vindece starea?

Există balsam? Există vreun leac?

Să aibă iar progres lucrarea,

Plină din nou să fie-Adunarea

Să putem înfrunta orice atac.



Ceva...ceva între noi a pătruns

Răpindu-ne pacea, furându-ne visul

Poate-i mândria, păcatul ascuns

Ne întrebăm şi vrem un răspuns

Căci nu dorim să gustăm abisul...



Desigur, noi nu ne-am gândit:

Uşile inimii sunt ferecate

Blândul Păstor din Slavă venit

E ţinut afară – El cel mai vestit

În iubire altruistă şi-n puritate,



Şi am uitat că El ne-a salvat

Din crunta robie a firii

Gestul acesta ne-a-ntunecat,

De cele sfinte ne-a-ndepărtat

Şi nu mai ştim valoarea jertfirii.



De ce n-are loc vindecarea?

Atinşi am fost de-un val secular

N-am fost dispuşi să dăm ietarea,

Am murmurat când veniră-ncercarea

N-am stat aproape de-altar.



Veniţi să deschidem, să-L invităm

Să intre Isus, s-aducă Lumină

Din trista experienţă să învăţăm

La cârma vieţii pe El să-L lăsăm

Doar cu El avem fericire deplină...



Şi iar vom avea lucrări minunate

Duhul de viaţă va da-nviorări

Sufletele rănite vor fi vindecate

Vor fi în noi dorinţe curate

Şi vom uita c-au fost întristări.



George Cornici / 3 Decembrie, 07