Poezie Voi făuri

Scrisa de: -Ion_Marcel
Vizualizări: 74
Scrisa:
BBCode: [url=/poezie/id/19211-voi-f-uri]Voi făuri[/url]

Neţărmurită, Doamne, Ți-e iubirea

Izvor de veşnic har şi de mister!

Îi văd efervescenţa ei la cruce

Inseminând în om un strop de cer.



Voi făuri din graiul meu o odă

Şi-o voi lăsa să zboare mai presus

De lut, de neputinţă şi de moarte

Drept imn de mulţumire lui Isus.



Că-n El, Tu Ți-ai încondeiat chenarul

Să vadă omul cât eşti de măreţ,

Să vadă lumile de Tin' create

Că pentru el ai dat supremul preţ!



Ţi-e infinită, Doamne, bunătatea

Cu ea-l îmbraci pe omul păcătos

Atunci când de pe căile deşarte

Aleargă la lumina lui Cristos.



Când vinovat îşi vede goliciunea

Şi se întoarce-acasă umilit

Tu îi aşterni balsamul Tău în cale

Şi îl îmbrăţişezi în bun venit.



Voi făuri din graiul meu cântare

Şi-o voi lăsa să zboare peste munţi

S-audă toţi că-n Isus dai odihnă

Celor trudiţi, împovăraţi, desculţi.



Nemărginită Ți-e şi îndurarea

Vindeci cu ea pe orice om căzut

Te-apleci spre-a-l ridica din fundul gropii

Căci vezi în el ce nimeni n-a văzut!



Îl speli în jertfa sfântă, minunată,

Îl scoţi din văgăuna de noroi,

Îl ungi cu mir, îi pui inel în deget

Şi-n legământ rămâneţi amândoi.



Din graiul meu, solie-naripată,

Voi făuri şi-o voi lăsa să zboare

Să ştie lumile de azi şi mâine

Că Tu eşti, Doamne, Dumnezeu, Salvare.





Dec.6.2006





SMS
Nu a fost notată încă!
Nu ai acces, deoarece nu ești autentificat!
Informații avantaje cont membru autentificat
Nu a primit aprecieri încă!
Apreciază - dezapreciază
Nu a fost comentată încă!
Nu ai acces, deoarece nu ești autentificat!
Informații avantaje cont membru autentificat
Distribuie pe: facebook | twitter | google | linkedin | myspace | email
Poezii >> Poezii, categoria Diverse >> Poezie Voi făuri | Salvatorul.ro
meniu prim
Cine strânge vara, este un om chibzuit, dar cine doarme în timpul seceratului, este un om care face ruşine. ( Proverbele 10:5 )