Poezie Între praznic și iesle

Creştinii au azi, pretutindeni în lume,

Un praznic pe care Crăciun l-au numit;

E Naşterea Celui ce datu-ne-a nume

Deşi al Său Nume la praznic acum e

Mai rar, mai încet sau deloc pomenit.



De două milenii creştinii serbează,

Cu fast tot mai mare, mai viu, mai sonor,

Dar cel mai ades Cel serbat nu contează

Şi-ncet de la praznic Se îndepărtează,

Iar crezul creştin se transformă-n folclor:



O iesle, un Prunc într-o ţară străină,

Un cântec de îngeri, păstori bucuroşi,

Şi magii, conduşi de a stelei lumină,

Se-amestecă-ncet, spre deruta deplină,

Cu sănii, cu reni, cu bărbi ninse de moşi.



Trezeşte-te astăzi, revino-ţi creştine,

Visarea plăcută din somnul tău greu

Te duce departe, pe drumuri străine,

Priveşte acuma la iesle mai bine

Şi crede că Pruncul era Dumnezeu.



La iesle-ncepea planul sfânt de salvare

Când omul părea pe vecie pierdut

Şi Pruncul venit din cereasca splendoare

Se smerea pentru noi aducând îndurare,

O nouă speranţă, un nou început.



La iesle se-acordă un gir mântuirii,

O şansă trimisă de Tatăl de sus,

Primeşte cu pace mesajul iubirii

Şi-n inima ta, ca în ieslea smeririi,

Se va naşte din lacrimă sfântă Isus.



Amin

Vulcan, dec. 2006