Poezie Steaua speranței

A patra zi a falnicei Creaţii

Aduce-n cer, nu doar luminători,

Ci, răspândite-n infinite spaţii,

Grupate-n mii şi mii de constelaţii,

Şi stelele, aştrii strălucitori.



Nu ştim ce taine sunt ascunse-n stele

Şi nici n-avem dorinţa de a şti,

Dar la-mplinirea vremii, printre ele,

Prin spuza de scântei ca mici candele,

O stea, ca semn divin, pe cer sclipi.



Magii din Răsărit, scrutând tăria,

Au înţeles dumnezeiescul semn

Şi către Betleem, unde Maria

Născuse-n iesle pe Isus Mesia,

Să plece-ndată au simţit îndemn.



S-au prosternat în sfântă închinare

Şi daruri scumpe magii au adus,

După ce steaua călăuzitoare,

Îndeplinindu-şi sfânta-nsărcinare,

I-a dus la ieslea Pruncului Isus.



Prindea contur un plan de mântuire

Născut de la căderea în păcat,

Când Dumnezeu, spre-a ne-mpăca cu Sine

Şi-a moşteni comorile divine,

În Pruncul Sfânt din iesle S-a-ntrupat



Şi pentru-a ne uni în veşnicie,

Pe Sine Însuşi S-a făcut blestem

Ducând spre Golgota, ca o făclie,

Speranţa ce prin Domnul reînvie,

Aprinsă-n steaua de la Betleem.



Privesc spre boltă-n nopţile senine

Dar nu cred că o stea va străluci

Ca steaua ce-a condus pe magi la Tine,

O, Prinţ măreţ al dragostei divine,

Speranţa mea de fiecare zi.



Amin

Vulcan, dec. 2005