Poezie Astpetare

Privim cu toti spre orizont, cu sete asteptand demult,

Mai tresarim cu-nfrigurare, pe Isus il mai vrem atat?

Intunecoasa este noaptea, dar stelele mai stralucesc pe cer,

Sa ne uitam spre el, doar, le vom vedea tot pline de mister.



Cum ne-ar gasi venirea Lui, un grup care roseste de scolari?

O mare-armata ce-i infranta in fata unor forte tari?

Daca un public numeros ne-nvinuieste de lipsa de integritate,

Ne-arata cu degetul si ne-acuza de imoralitate...



Sa stam nepasatori? ca doar neghina si graul impreuna

Vor creste pana Hristos va reveni in zilele din urma?

Pusi fata-n fata cu pacatul, avem de-ales doar pocainta,

Lumina n-am mai fi, de am lasa Mamonei biruinta.



Noi, crestinii, spunem ca nu ne rusinam deloc cu Dumnezeu,

Dar poate El se rusineaza cu cei ce fug de prigoniri si greu.

Unui copil adevarat al Sau, indiferent nu-i poate fi nimic,

Nici cel mai ne-nsemnat dintre-ai lui frati, oricat ar fi de mic.

Spre orizont privirile ni se-ntalnesc din ce in ce mai des,

Cantam cu ochii plini de lacrimi, un cant pe-acelasi vers.