Poezie Desertaciune

Trece-un neam si altul vine, pamantul ramane-n picioare,

Soarele-apune-nfiecare zi, apoi din nou rasare.

Ce folos ca toata truda, desertaciune-i pe pamant,

Nimic nu este trainic si totul e goana dupa vant.



Iscusinta ce-i in lucru are temei in invidie si-n ura,

Nimeni nu-i sa-l mangaie pe cel trist peste masura.

Fericit e numai cel nenascut inca,ce nu stie raul,

In desert el nu traieste,nu stie ce este noul.



Orice lucru Dumnezeu l-a facut frumos si vremea potrivit o are,

A pus chiar gandul vesniciei, in inima sa-l aiba, nascut e fiecare.

O vreme-a dat sa fie judecati cei rai si acei buni

Ce-au petrecut intreaga viata traind doar in desertaciuni.



Argintul nu-i potoleste setea oricarui om doreste-mbogatire,

Nici un folos nu trage cand pentru-averi n-are decat iubire.

Din toata osteneala nimic nu o sa duca si zilele sunt scurte

Ca in desert, cu lacomie-aduna, sa aiba cat de multe.



Decat in casa de petreceri , mai bine-n cea de jale,

Mai buna inima sa fie, nu ras pe fata, ci-ntristare.

Ca parait de spini pe sub caldare e rasul celor fara minte, Desertaciune-i totul, in framantari de pofte ne-mplinite.