Poezie Nebunul (1)

In liniste nebunul doarme, pierzare gasind in nestiinta sa, Batjocura e desfatarea, in cuvantari stricate gaseste placerea, Pe drumu-ntunecos paseste, se bucura de rau la orsicare pas, Nu doarme pana ce nu face pe cineva cazut sa fie si-n impas.



Mananca nelegiuita paine, bea vinul stors luat in graba doar cu sila,

Nu stie ce inseamna pacea, nu stie de iubire si nu cunoaste mila.

Traieste-n lacomie, nerusinat el este, mustrarea n-are loc in el, De Dumnezeu nu-i este frica si nebunia lui e singurul sau tel.



Chemarea divina n-o ia-n seama, cuvintele rostite gasesc impotrivire,

De-aceea Dumnezeu va rade, nebunul cand va fi in vreo nenorocire,

Isi va bate joc de el cand groaza il va apuca la fel ca o furtuna, Va fi invaluit ca in vartej si nu-l va mai scapa nici o minciuna.



N-o sa-i raspunda Dumnezeu , iar strigatul zadarnic o sa-i fie in necaz,

Cand il va cauta nu-l va gasi, caci Domnul de el va face haz.

A despuiat pe cel sarac, l-a asuprit pe cel care-i statea la poarta,

Nu i-a pasat ca e nenorocit, ca e sarman si nici de a lui soarta.



Impotrivirea il ucide, hranindu-se cu roada umbletului sau doar,

De sfatu' lui se satura nebunul, primit ca drept rasplata-n dar. Mandria-i este pedepsita cu o nuia ce-i gura lui primejdioasa, Cand despuiat va fi de viata, de viata lui cea odioasa.



Caci a uitat ca pentru sine; batut, in chinuri, rastignit, Crucificat, scuipat si singur, Isus Hristos a fost hulit.





Ingrijorarea-i de prisos

Ritmic se zbate, pulsand, seva vietii, fierbinte vibrand de iubire, De care comoara lipita e inima,de care se leaga-n slujire?

In cer, de sunt stranse , comori unde hotii n-ajung, nu le sapa, Vor sta neatinse, caci lucul e sigur si n-o sa le poata fura niciodata.



Comori pamantesti, cand sunt stranse, mancate vor fi de rugina,

De molii, de viermi si de cari si-o sa ramana cu toate-n ruina; La doi stapani nu se poate sluji, onorat si iubit e doar unul, Nimeni nu merge cu Isus pe cale, Mamona sa-i fie stapanul.



Lumina trupului este chiar ochiul, iar daca el are sanatate deplina,

De-i bun totdeauna, tot trupul va fi si el mai plin de lumina; Cand ochiul e rau, in bezna umbla bajbaind tot trupul care

E plin de-ntuneric, lumina ce este in el e-ntuneric atata de mare.





Ingrijorarea-i de prisos, caci viata mai mult valoreaza ca hrana, Iar trupul oricum ar fi imbracat are un pret mai mare ca haina, Nimic in granare n-aduna vrabiuta, dar o hraneste Tatal ceresc, Pe un copil al sau, cum o sa-l lase, e doar creat cu chip Dumnezeiesc.



Iarba care-n cuptor va arde, mai imbracata-i ca Solomon in slava,

Alesii sai sunt mai frumosi decat crinii firavi din dumbrava. Aceste lucruri, pe deasupra vor fi date de-s cautate mai intai; Imparatia Domnului, neprihanirea Lui.