Poezie Cina

Stateau la masa cinei adunati,

Isus cu ucenici-n taina

Priveau la El tare-ntristati;

Cu jale, dragoste si teama.



Le-a spus la toti ca in curand

Din ei unu-L va vinde,

Acel ce-n blid de pasti mancand

Mana cu-a Lui si-ntinde.



Singur se furisa spre usa grabnic

Cu ura ce-o avea si ciuda,

Cu plecaciuni la toti slugarnic

Sa isi ia pretul faptei: Iuda.



In liniste un glas spre ceruri

Cu ruga-si ridica dorinta

Stiind pedepsele-n ce feluri

Ii va sfarsi-n curand fiinta.



Ingenunchiat cu ochi-n lacrimi

Pe fata limpede-n stropi curge

In dragostea de Dumnezeu cu patimi;

Sudori cu picuri mari de sange.



--Tata !! de-i cu putiinta departeaza

Dela mine-acest pahar,

Ingerul 'L-mbarbateaza

I-aduce de la Domnul har.



Pasea spre ucenici Invatatorul

Mustrandu-i trist c-au adormit,

Caci iata! e-aproape vanzatorul

cu ceata de vrajmasi e insotit.



Incet spre fata lui Hristos

Si-apropie-a lui gura cu-n sarut,

sarutul Iudei nemilos,

Inselator, nemernic, prefacut.



Frunze-n adieri tremuratoare,

Pasari ciripind infricosat,

Copaci-n indoiri usoare

Plangeau amar pe Cel legat.



Nu-i fir de iarba-n Ghetimani

Si flori ce nu cuvanta

Sa nu suspine, vai! Sarmane

In limba lor cea muta



Intre multimea frematanda

Un Om inainta inseninat,

Privea credinta muribunda

Cu un suras milos, adevarat,



Spre El doar maini nimicitoare

Se-ntind dorind ca patimas,

Sa Il striveasca fiecare;

Razbunator...ca pe-un vrajmas.



Isus, modest, in sala judecatii

Se indrepta spre marele Pilat,

Print pe pamant si al dreptatii

Ce sta maret, privind la cel plecat.



Neinfricat si de emotii nesupus

Romanu-ncremeni privindu-I fata,

Cand gura lui rosti-nsfarsit: Isus !

Limba-n vorbire pangarea.



Inaintea lui cu nevinovatie,

Cu chipul luminat, neobosit,

Nazarineanul judecat urma sa fie,

Privea adanc si tainic, linistit.



Pe cei ce le-a mustrat fatarnicia

Si celor ce le-a spus: "pui de naparci",

In cei ce sta mereu nemernicia

Ridica sus pe Golgota trei cruci.



Nevinovat in rand doar cu talharii

Purtand si crucea pe spatele-ndoit,

Lovindu-L cu ura ca barbarii

Radeau vazandu-L jos strivit,



Incununat pe capul sfant cu spini,

Cu bratele in laturi sangerate

Parea ca le mai spune: -- voi oameni

Spalati sa fiti de-acuma de pacate.



Ochii duiosi cu mila se mai uita

Spre cei ce au ramas jos undeva,

In rani il arde o durere-adanca

Si se aude cum plange cineva,



Cand prin furtuna-ntrezareste

Cerul haotic, navalnic, cenusiu,

Iar cand suflarea-L paraseste

Spre Tata priveste al Sau Fiu.



Mantuitoru-Si lasa capul

Pe pieptu-nsangerat fara simtiri

Mai strig-odata spre Inaltul

Ce graitor revarsa iar dezlantuiri.



Din tot norodul mult de oameni

Cati au fost sus acolo adunati

N-a mai ramas sub cruce nimeni

Fug toti si striga-nspaimantati.



Ca pe copii de mana i-a adus

La Tatal iubitor si-adevarat

Pe vesnicie raului i-a smuls;

Cand asa repede-au uitat.



Catapeteasma templului s-a rupt;

Crapau pietrele, se zguduia pamantul

Si morti-n acea clipa au putut

Sa paraseasca vii mormantul.



Un grup care statea mai deoparte;

Femei voiau cu dragoste-a-L sluji

Cu fete triste-adanc indurerate

Priveau spre locul unde Isus muri.



Blandetea i-a ramas intiparita

Prin chinul lung, ingrozitor

Pe fata divin neprihanita,

Pe chipul pasnic, rabdator.