Poezie Pe-ntinse orizonturi

Pe-ntinse orizonturi, prin ani intrezaresc

In lacrimi si durere, doi ochi ce ma privesc,

Un Om cu greu-n spate atator generatii

Ducea spre deal povara pentru altii,



Stiu ca era acolo si-al meu pacat, iar El

Ducea fara sa spuna ca e atat de greu.



Nu mai sunt acum incatusat

Caci ma conduce incet spre vesnicii

Hristos Isus ce m-a salvat;

Mantuitor, Prieten, Imparat,

Isus ce m-a salvat.



De sus cu maini intinse spre tronul Parintesc

Cu glas duios iertare, cu glasu-I pamantesc

Cerea pentru cei care cu veselie oarba

Radeau dandu-I paharul intreg ca sa il soarba,



Stiu ca era acolo si-al meu pacat, iar El

Ducea fara sa spuna ca e atat de greu.