Poezie Credinta neclintita

(dupa Evrei cap. 11)



Credinta, este-o încredere mare în cele fagaduite

si o vie încredintare despre cele nevazute.

Caci ea reuseste sa faca din cel care o are,

o fiinta puternica si tare!

De toate el sa fie-n stare.



Prin credinta cei din vechime, ne-au dat o marturie;

sa-ntelegem, ca lumea a fost creata vie!

Deci tot ce-avem nu a fost facut din ce se vede,

fiindca omul n-ar fi avut - cum poate crede -

la tot ce el acum accede.



Prin credinta Abel, a adus o jertfa mai buna

si a primit el marturia, ca este fara vina.

Dar Cain, de diavol instigat a fost în stare,

sa ridice mâna lui ucigatoare,

pe Abel sa-l omoare.



Prin credinta a fost luat Enoh de pe pamânt,

fara sa moara si pus într-un mormânt!

Si daca l-or fi cautat si nu l-au mai gasit,

e ca Dumnezeu Tatal l-a rapit,

fiindca-fost de El iubit!



Credinta de lipseste oricarui dintre noi,

nu-L vom vedea pe Domnul în ziua de apoi!

Dar cine se apropie de El trebuie sa creada,

ca El, este! Insa gnostici sunt gramada,

ce nu reusesc sa-L vada!



Credinta lui Noe când a primit înstiintare,

cu teama s-a apucat de o arca de salvare.

Asa a condamnat el lumea si pe omul pacatos,

cum si astazi traiesc multi fara de Cristos

si nu au nici-un folos!



Credinta lui Avraam l-a facut sa plece în alt loc,

fara sa stie unde, punându-si chiar si viata-n joc!

El privea la mostenirea ce-o avea fagaduita,

fara teama-aceea în om adesea întâlnita,

ca viata-i va fi pierduta!



Credinta i-a dat putere sa stea într-o tara straina,

ca si Isac si Iacov; în nimeni negasind pricina!

El astepta cetatea a carei ziditor este Dumnezeu,

slujindu-L cu zel si-ardoare pe Domnul sau,

si-n El, se încredea mereu.



Credinta Sarei i-a dat putere si ei sa zamisleasca,

caci iubea pe Dumnzeu, placându-i sa-I slujeasca.

Fiindca a crezut în Acela ce lor le-a fagaduit,

ca si sotul ei va fi un tata bun si fericit,

desi era în vârsta, trecut... si obosit!



Prin credinta multi au scrutat cele fagaduite, de departe

si le-au vazut fara ca de ele sa aiba vreodata parte.

Marturisind ca sunt calatori prin viata pamânteasca,

doreau cetatea aceea de dincolo, cereasca,

(ce-i fascina), facându-i s-o doreasca!



Prin credinta Moise, când ar fi putut, nu a acceptat

sa fie numit fiul ficei de împarat!

Ci, a dorit sa sufere cu poporul ales, poporul sau evreu,

lasând placerile de-o clipa ale pacatului greu,

sa-I placa doar lui Dumnezeu!



Prin credinta au trecut ei marea usor ca pe uscat,

pe când dusmanii lor, în valuri toti s-au înecat!

Apoi Pastele - sarbatorit de ei tot prin credinta -

le-a adus si-acesta, o minunata biruinta!

Scapându-i, de aspra suferinta.



Credinta i-a întarit pe unii si, au facut dreptate,

au închis gura leilor si-au scapat de moarte.

S-au vindecat de boli si-au pus dusmani pe fuga,

nu s-au temut de pagâni, c-or sa-i învinga;

ei au stat mereu în ruga!



Prin credinta multor femei, mereu treaza, vie

si Dumnezeu a dorit pe mortii lor, uneori sa-nvie!

Unii care-au dorit o înviere mai buna si mai stralucitoare,

au suferit batai, batjocuri, chinuri si închisoare,

privind mereu la cele viitoare!



Credinta noastra fie cât mai puternica si mai tare,

ca prin ea si „muntele", sa se duca chiar în mare!

Si daca a noastra credinta tot mai grea viata ne-o face,

fericit va fi acela care vine sa se-mpace,

si-n Isus traieste-n pace.

Amin.