Poezie Mai am un singur dor

Mai am un singur dor:

Din lumea de tăgadă

Să mă înalţ pe-un nor

În haină de zăpadă

Pe culmi de slăvi cereşti

Suind ca o făclie

Spre Cel ce singur eşti

Stăpân pe veşnicie.

Să las a lumii zgură

Sătul de spinii ei

Să uit de neagra ură

Cu chip de asmodei.

Şi-acolo sus, la Tine,

În albul Paradis

Să las să Ţi se-nchine

Tot sufletu-mi deschis.

Întregul vas de-argilă

Să-l sparg în faţa Ta

Şi-n dragoste umilă

Să pot a mă-mbrăca.

Să-Ţi cânt cântarea nouă

În alb înveşmântat

Cu ploile de rouă

Deplin îmbălsămat.

Şi-n revărsat de soare

Cu dor neprihănit

S-alerg printre pridvoare

Cu îngeri înfrăţit.

Genunchii mei de ceară

Ce jos au dus dureri

Şi-au suferit ocară

Oftând ades, stingheri,

Să-i plec pe totdeauna

Naintea Ta, ISUS,

Să-Ţi mulţumesc într-una

De Harul Tău nespus!...



Mai am un singur dor:

Să nu mor niciodată

Să zbor ca un cocor

În slava nevisată;

Să las aici, în humă,

Puhoi de suferinţi

Dureri ce nu se curmă

Ci pâlpâie fierbinţi.

Şi-ajuns odat' acasă

În Cortul Tău slăvit

Să stau cu Tin' la masă

De chipul Tău uimit.

Să depănăm agale

Fuiorul noduros

Din ce ocean de jale

Din ce străfund m-ai scos!

Cum ai venit anume

În staulul umil

Ca să îmi dai un nume

Şi-un suflet de copil;

Cum ai murit pe cruce

De dragul tuturor

Spre Rai a ne conduce

În mers triumfător...



În gloria de aur

Cu sfinţii Tăi să fiu

Acesta mi-este dorul

Curat şi pururi viu.

Isuse, taină sfântă,

De moarte sunt salvat

Fiinţa toată-Ţi cântă

Poem înaripat.

În pieptul meu străluce

Adânca mulţumire

Că am aflat la cruce

Mântuitor şi Mire.





Dec.2.2006