Poezie Rusalii

Scrisa de: -Ion_Marcel
Vizualizări: 90
Scrisa:
BBCode: [url=/poezie/id/19307-rusalii]Rusalii[/url]

În ziua Cincizecimii ucenicii erau toţi împreună

În rugă şi-ndemn, în gând, în simţiri, uniţi la un loc.

Ochii, sufletul, nădejdile lor erau aţintite spre partea cea bună

Aşteptând promisiunea Domnului - Duhul Sfânt de putere şi foc -



Deodată din cer a venit un sunet fără de veste

Un trosnet puternic ca vâjâitul unui feroce vânt

Era ceva nemaivăzut, rupt parcă din sul de poveste,

Un sunet nepământean, coborând cerul curat pe pământ.



Nişte limbi ca de foc coborau din a cerului slavă

Împărţindu-se egal, una pentru fiecare din ei.

Şi toţi s-au umplut de putere şi Duh, iar limba gângavă

Primi dezlegarea din frica firească fără temei.



Şi-acolo, la Ierusalim, a fost o trezire la viaţă

Mulţimi de oameni auzeau Vestea Buna în limbile lor;

Duhul Sfânt ridica de pe ochi munţii de ceaţă,

Îngeri cântau şi-L slăveau pe Isus, Mielul biruitor.



Mângâietorul promis, trimis a fost, atunci, la Rusalii

Pe aripi de vânt, năvalnic, cu scop să trezească

Sufletul îngheţat, adormit, ţintuit în vitralii

De nepăsare şi moarte, lipsit de viaţa cerească.



Ca un vânt viguros, prăvălit din Tărie, să-i mişte

Pe-ai Domnului servi, copleşiti de dor după Mire...

Cu limbi de foc a ars în ei a spaimei mirişte

Şi-o sfântă putere le-a dat, să poarte în lume noua vestire.



Cu o vorbire în limbi noi pentru ei şi totuşi ştiute

De fiecare călător, străin pământului sacru iudeu

Oameni veniţi din ţinuturi de-ntuneric umplute

Auzeau cu uimire lucrurile minunate ale lui Dumnezeu.



Mii şi mii dintre ei îndată primiră al cerului dar

Mântuirea în Domnul Isus, bucuria dulce-a iertării.

Sufletul lor, ca un pământ uscat, sorbea şuvoiul de har

Iar cântecul nou din inima lor zbura pe întinderea zării...



O, Doamne, adu printre noi, astăzi, ploaia târzie

Duhul Tău de putere şi foc, varsă-L şi-n noi

O nouă trezire, o nouă viaţă, autentică, vie

La-ncheiere de veac pe-ai Tăi ucenici să-i facă eroi.



Parţi, Mezi, Elamiţi, Romani, Arabi, s-audă Cuvântul

Întunericul erei moderne, prin Duhul, să fie zdrobit!

Să fie mişcat, zguduit cu putere pământul

Iar omul, ţinta Iubirii supreme, să fie deplin înnoit.





Nov.25.2006



SMS
Nu a fost notată încă!
Nu ai acces, deoarece nu ești autentificat!
Informații avantaje cont membru autentificat
Nu a primit aprecieri încă!
Apreciază - dezapreciază
Nu a fost comentată încă!
Nu ai acces, deoarece nu ești autentificat!
Informații avantaje cont membru autentificat
Distribuie pe: facebook | twitter | google | linkedin | myspace | email
Poezii >> Poezii, categoria Diverse >> Poezie Rusalii | Salvatorul.ro
meniu prim
Ca niște buni ispravnici ai harului felurit al lui Dumnezeu, fiecare din voi să slujească altora după darul pe care l-a primit. ( 1 Petru 4:10 )