Poezie Cronicar la Golgota

Aprilis, Anno Domini XXX





Sub întunericul de smoală pământul se cutremurase

Credeai că regi ieşiţi din minţi porniseră o luptă vană

În fapt, cel mai grozav război din Univers se încheiase

Punând în inima istoriei o sfântă, necesară rană.



Nu, nu e vorba de Meghido, de Troa sau de Marathon

Nici de Carchemish, de Salamis şi nici de-o Sarmisegetuză.

În cumpănă nu atârna, precum la râul Rubicon,

Vreun tron imperial cerut de o ambiţie obtuză.



Între pământ şi cer Iubirea dăduse lupta grea cu Ura

Lumina veşnică venise să ţintuiască-n cuie bezna

Dar pentru-o clipă, Raza ei, parcă îşi termină măsura

Când pironită la Calvar purtă spre biruinţă cazna.



Da, biruinţă, căci vrăjmaşul, înşelătorul din Eden,

Deşi prin secoli şi milenii îşi perfectă o stratagemă,

De-a inunda genealogic pământul, lumea cu blestem

Căzu el însuşi în capcana-i, pe veci purtând a lui emblemă!



Fusese-o luptă începută în ale cerului grădini

De-un gând mârşav, o anatemă, o nerozie-a lui Satan

De-a fi mai sus de Dumnezeu, stăpân pe cer şi pe lumini

Cu stele, sori şi galaxii cusute pe al său suman.



Privindu-se pe dinlăuntru el se vedea cel mai curat

Pe dinafară strălucea de-o ne-ntrecută frumuseţe

Şi stând la sfat cu sine însuşi, se prefăcu în necurat

Căci Dumnezeu i-a şi văzut şi cântărit a lui "strâmteţe".



Asfel ajunse Lucifer fugar şi fără căpătâi

Bun doar de ură, vrăjmăşie, blestem, zavistie şi moarte

Şi alungat din faţa slavei, el, cel ce fu creat întâi

Înveninat, veni la om, întru ruină ca să-l poarte.



Şi-aici, la Golgota, s-a dat cea mai grozavă bătălie

Când dragostea lui Dumnezeu veni să nimicească ura

Cristos, al lumii Salvator, curata cerului Făclie,

Era străpuns şi atârnat pe-un lemn, desăvârşind Scriptura.



Dar întrucât vrăjmaşul craft nu cunoştea măreţul plan

Că mântuirea se va face prin sacrificiul unui Miel,

Sub steagul său de leu sălbatec, de fioros Leviatan

A adunat religii, crezuri, imperii ce-l serveau cu zel.



La Farisei şi Cărturari le-a dat onoruri pământeşti

La Regi şi Consuli, la Cezari, le dete tronuri aurii

Celor cu suflet gol le-a dat afaceri şi plăceri fireşti

Iar celor mulţi le-a dat dureri, robie cruntă, rane vii.



Pe toţi stârnitu-i-a la ură, la o pornire animală

În Ghetsemane, la Gabata, apoi pe Via Dolorosa,

Soldaţi şi preoţi, nobili, hoţi, corupţi cu viaţa tristă, goală

Cereau orbeşte răstignirea Samariteanului milos!



Ci la Golgota era scrisă voinţa, păsul Celui Veşnic

El nu venise pentru tron, ci pentru a muri pe cruce

Iertarea, pacea lumii-ntregi stătea în sânge preacucernic

Şi nimeni altul decât El n-ar fi putut a o aduce!



Zadarnică ţi-a fost revolta, ucigătorule de oameni,

Zadarnică cruzimea rece de-a stăvili prin ură Viaţa

Zadarnică îţi e otrava ce-n suflete mereu o sameni

Căci cei ce-au fost atinşi de Har, au biruit păcatul, gheaţa.



În tine este rădăcina a tot ce e stricat în lume

În tine-i haos, e-ntuneric, e putregai primordial

Vei regreta o veşnicie, scăldat în otrăvite spume

Când Mielul, pentru jertfă dat, va sta pe tronu-I triumfal...





Şi-acolo, în vacarmul fluid, în colosala-nşelăciune

Când cei puternici se credeau stăpâni pe cer şi pe pământ,

Din pieptul celor mai umili, pornea pe vânt o rugăciune:

"Împărăţia Ta slăvită, adu-o Dumnezeu Preasfânt!



Căci însăşi firea se-nfioară de oarba lumii rătăcire

Şi tot ce mâna Ta făcu, aşteaptă cumpăna dreptăţii

O, vino, Doamne, şi ne du în Casa plină de iubire,

Aşează-ne cu Cel străpuns pe ciutura eternităţii..."



Şi-n timp ce-ai crucii ucenici priveau cu ochii plini de jale,

În ceruri izbucneau urale în simfonii de biruinţă.

Biserica, din Rana sfântă, păşea încet pe noua Cale

Înveşmântată-n mântuire, în Har, în Duh şi în credinţă...



Cântaţi Osana, voi aleşi, Mântuitorului din cer!

Aduceţi mulţumiri şi laude în jerbe sacre de culori

Luptând cu iadul, Crist v-a scos din dinţii leului, de fier

Şi-a câştigat, prin moartea Sa, rubinul noii sărbători.