Poezie Atât de-adancă eşti Iubire...

Atât de-adâncă eşti Iubire



Atât de-adâncă eşti Iubire

Cu-obârşia mare din vecii,

De unde-n sacră strălucire

Pentru a noastră mântuire

Te-ai revărsat, în raze vii!



Ai luminat întreg pământul

Cuprins de întuneric gros,

În întrupare, prin Cuvantul,

Ca să-Ţi menţii legământul

Venind aici, din ceruri, jos!



În staul noaptea-n Betleem,

Din iesle leagăn Ţi-ai făcut,

Ca amintindu-ne să credem,

Ce-au zis profeţii. Şi vedem,

Ce pat sărac Ţi-ai aşternut!



Şi-n toiul nopţii, pribegită

Iubire Sfântă, prea curată,

De vrăjmaşi fiind prigonită

Spre Egipt, fugid grăbită

Lumea a putut fi salvată!



O! nepreţuită ai fost Iubire,

Şi neluată-ai fost în seamă,

Când mergeai la răstignire

Aveai un plan de mântuire

Privind în faţă, fără teamă!



Astfel, ajuns-ai la Golgota

Ca să aduci lumii salvarea,

Pe cruce pus-au toată dota

Şi ai stătut trei zile-n grota

Mormântului, cu sigilarea!



Dar n-a putut să Te reţină

Că jertfă singură Te-ai dat,

O, Iubire Sfântă şi Divină!

Ce-ai fost atâta de deplină

Tu-n slava mare, ai înviat!



Flavius Laurian Duverna

26 februarie 2007