Poezie Atât de mare a fost Iubirea

Scrisa de: -Ion_Marcel
Vizualizări: 79
Scrisa:
BBCode: [url=/poezie/id/19328-at-t-de-mare-a-fost-iubirea]Atât de mare a fost Iubirea[/url]

Atât de mare a fost Iubirea



Atât de mare a fost Iubirea

Descoperită-n Dumnezeu,

Că-n toate lumile, uimirea,

Privind la Golgota jertfirea

Şi-a pus pecetea-n apogeu.



În starea-I cea desăvârşită

Prin planul măreţ şi sfânt,

A fost deplin, descoperită

Pe lemnul crucii, pironită

În jertfa-I dată pe pământ.



Ea dela staul pân-la cruce

A indicat clar, în Univers,

Ce-a fost în stare a aduce

Când a vrut slava să apuce

Păcatul, prin al vieţii mers.



Când strigătul ,,S-a sfârşit!’’

A răsunat... sus pe Calvar,

Pământ şi cer...au tresărit

La marea luptă ce-au privit,

La cel mai cumplit coşmar.



Şi-acele lumi, nenumarate

Ce au privit cu încordare,

Au înţeles, atunci în parte

În bătălia... pân-la moarte

Iubirea cât a fost de mare.



Au piceput, că prin milenii

În lupta grea ce a fost dusă,

N-au asistat doar la vedenii

În ceasuri triste de vecernii,

În drama ce...a fost impusă.



Ci-n jertfa crucii, dovedită

Din Ghetsimanii, la Calvar,

Iubirea scumpă şi-mplinită

In starea-I cea mai umilită

Pentru păcat S-a pus hotar.



Doar Iubirea cea Supremă

În lupta cea grea începută,

S-a mulţumit, c-o diademă:

Un rod al urii-n stratagemă

Din aspri spini, fiind facută.



Pe umeri Şi-a purtat altarul

În crucea grea de răstignire,

Când tot păcatul şi amarul

Ce au umplut deplin paharul

L-a suportat în grea-njosire.



S-aducă liniştea, în Univers,

Pe crucea Golgotei jertfită,

Cu sângele-I păcatu-a şters

Spre-a fi văzut şi-alt revers

Al lumii, ce-a fost osândită.



Si până-n spaţii necuprinse

Har şi salvarea-I, străbătură,

Aidoma, unei torţe-aprinse

Arzând în străluciri nestinse

Peste potopu-ntreg de ură.



Atât de mare a fost Iubirea

Cea revărsată prin Cuvânt,

Căci celelalte lumi, menirea

Ce-şi dăinuiesc desăvârşirea

Şi-o văd, în Sacrificiul sfânt.



Flavius Laurian Duverna

12 februarie 2007
SMS
Nu a fost notată încă!
Nu ai acces, deoarece nu ești autentificat!
Informații avantaje cont membru autentificat
Nu a primit aprecieri încă!
Apreciază - dezapreciază
Nu a fost comentată încă!
Nu ai acces, deoarece nu ești autentificat!
Informații avantaje cont membru autentificat
Distribuie pe: facebook | twitter | google | linkedin | myspace | email
Poezii >> Poezii, categoria Diverse >> Poezie Atât de mare a fost Iubirea | Salvatorul.ro
meniu prim
Singurul scop al vieţii este lupta nesfârşită pentru cucerirea necunoscutului, eternul efort pentru a cunoaşte mai mult.