Poezie iubirea (18)

În ceruri s-a făcut cândva

Apel, ca cineva, spre moarte,

Să meargă jos întru-a salva

O lume ce-n păcat zăcea

Şi-ai da sublima libertate.



Trecuseră milenii-n şir

De la blestemul din Grădină

Când omul, într-un orb nadir,

Vânduse slava lui pe-un fir

Din luciferica neghină!



"Luaţi din fructul rumenit"

Şoptise diavolul prin crengi;

"Vă va fi sufletul nuntit,

De fericire copleşit,

Atins de vraja altei legi.



Mâncaţi şi veţi vedea apoi

Tot ce acum vă e mister!

Veniţi şi nu vă daţi napoi,

Nu-i raiul miere pentru voi?

Opritul fruct nu-i fruct din cer?"



Şi-n epiderma nevegherii

Pătrunse virusul mortal...

Bătură clopotele serii

Spărgând timpanele tăcerii

C-un gong de moarte, infernal.



Murdara şoaptă din abis,

Acel grăunte din Sheol

A dat lăstari şi s-a întins

Ca şi un cancer neînvins

Prin omul neascultător.



Păcatul a produs de-atunci

Atâtea fluvii de necaz

Atâtea răni în mame, prunci,

În taţi cu feţe triste, lungi

Săpând prăpăstii pe obraz.



Şi tot mai grea era robia,

Mai plin de ură cel viclean...

Mai vitregă epidemia...

Şi n-a fost leac pe-ntreagă glia,

Nici milostiv Samaritean.



Şi-n ceruri s-a făcut apel

A se găsi vreun heruvim,

Vreun leu cu inimă de miel

Ca-n grabnic zbor de porumbel

Să vină-a stinge cruntul chin.



Dar n-a fost nimeni dintre îngeri

Nici un titan între titani

Să poarte sarcina de plângeri

Să urce Golgota de ungeri

Treizeci şi trei eroici ani!



Şi Dumnezeu, Slăvitul Rege,

Cel ce ţinea al tainei ghem,

Nevrând Iubirea să şi-o nege

A coborât în fărdelege

Născându-se la Betleem!



Atotstăpân Emanuel

Cu Harul Său pe-orice cărare,

Încins cu dragoste şi zel

Urcă Calvarul ca un miel

Ca eu să am eliberare!



E-nfrânt acuma jugul greu

Asupra mea nu-i stăpânire,

Vrăjmaşul sufletului meu

A fost învins de Dumnezeu,

Spălat de El sunt, în iubire!



Mă-nchin în faţa Mielului

Naintea Domnului Isus.

Nu-mi dau fiinţa nimănui

Ci jertfă vie numai Lui -

Ofrandă Dragostei de sus.





Nov.10.2006