Poezie SUFLETUL IMI CANTA...

SUFLETUL ÎMI CÂNTĂ...



Sufletul îmi cântă; a fost răscumpărat

E-nvăluit în Harul binecuvântat,

E-nvăluit în bucurii de negrăit

El aparţine-acum Domnului slăvit

A fost cândva în noaptea-nstrăinării

În ghearele crunte ale disperării

Şi hărţuit era de patimile firii

Atât de-ndepărtat de stările sfinţirii!

Şi nu-şi găsea nici pace, nici alin

Era încătuşat în ne-ntrerupt suspin

Era în zbucium greu, era în căutare

Voia parcă să guste o sfântă sărutare,

Să iasă din capcana dorinţelor deşarte,

Să poat-a se desprinde de starea cea de moarte

Dar cum să se desprindă căci lanţul era greu

Şi nici nu-L cunoştea pe Tatăl Dumnezeu

Nu-İ cunoştea iubirea cea făr-asemănare

Ce poate-aduce-n viaţă lumină şi iertare

Şi nu ştia de taina lucrării de la cruce

Ce poate o făptură spre Rai a o conduce

Şi zilnic venea plânsul şi-l copleşea profund

Şi se-ntreba mereu: "unde să m-ascund?"

Până-ntr-o zi când o bătaie blândă

(Când sufletul era pe punctul să se frângă)

L-a scos din starea de plâns şi derutare,

Din starea de nimicnicie şi pierzare

Şi-a auzit un glas duios, fermecător:

"Tu eşti al Meu, acum şi-n veacul viitor

Vei fi spălat, vei fi mai alb ca neaua

Îţi vei urma destinul, urmându-ţi zilnic Steaua

Şi-ajunge-vei Acasă în sânul lui Avraam

Să fi pe veci unit cu cei din sfântul neam"

E mult de-atunci dar amintirea fericitei clipe

E mană sufletească, îmi dă spre Cer aripe

Şi sufletul îmi cântă şi-i plin de mulţumire

C-a acceptat oferta ce-aduce răsplătire

Şi-i plin de melodii ce fericesc fiinţa

Şi-nflăcărează dorul, elanul şi credinţa.



gc/8 Noiembrie, 2006