Poezie Speranţa (8)

Speranta



E haina mea de cand o stiu

Si ma imbrac mereu cu ea,

Mult mai aproape ca sa fiu,

De Domnul Sfant de-apururea.



El, credinciosia mea

Si harul, ca raza de soare,

Ce a venit din partea Sa,

Ma insotesc pe-a mea carare.



Am pus in coltul cel mai tainic

Un strop din ea, ca nu se stie,

De va veni o clipa jalnic,

Sa stinga a mea credinta vie.



Am capatat-o-n rugaciune,

Si de ea ma tin mereu.

Cumpar ulei sa am cu mine,

In candela sufletului meu.



Sa pot sa fiu mai vegheatoare,

Si sa nu pierd nici un omer,

Din dragostea si-a ei lucrare,

Ce am pe calea catre cer.



Sub a luminii insotire,

Duc viata, apeland stingher,

La Cel Prea Sfant si-a Lui iubire,

Cuprinsa-n valuri cand disper.



Ca sa se-opreasca si la mine,

Cu pasul Lui, atunci cand vine,

Si sa ma puna sus pe stanca,

Din valea aceasta-atat de-adanca.



Apoi ma las in voia Lui,

Si imi verific siguranta.

E pusa-n mana Domnului,

Avand in El toata speranta.



Si o nadejde ce nu moare,

Ma poarta des in locul care

Cu haina de neprihanire,

Eu pot intra far' sovaire.



Al timpului sfarsit ce vine

E mai aproape zi de zi.

Si spun de multe ori in mine,

-Isuse sper ca ai sa vi,



Poate la noapte sau in zori,

Sau cand ma plec in inchinare,

Eu totdeauna te-nfasor,

Cu dragoste si adorare.



Amin