Poezie Tanarul convertit

Un tânar convertit – nu de mult întors la Domnul,

Era plin de-nflacarare cum e, la-nceput tot omul!

El spunea despre Isus ce i-a dat si lui credinta,

Sa-L priveasca sus pe cruce umilit în suferinta.

Mai zicea ca pentru el S-a rugat în Ghetsimani,

Iar acolo sus pe cruce i-a iertat pe-ai Sai dusmani.

Fiind tânaru-acesta chiar la dragostea dintâi,

Povestea ca pentru Domnul n-au gasit un capatâi,

Unde sa-Si aplece capul pentru-a sta si El un pic,

Iar în lipsuri si-apasare, unii nu I-au dat nimic!

Mai spunea ca Domnul slavei a venit din cer si-a plâns,

Ca acel care-L accepta sa nu fie-n veci învins.

Nu lasa sa-i scape-odata sa nu spuna despre El,

Ce-a facut din viata lui – o comoara de Betel.



Dar tânarul nostru – ne-nfricat si plin de zel,

S-a-ntâlnit cu Bun de Gura ce n-avea în viata tel.

Se vedea desteptul lumii la sfârsit acum de veac,

Ce credea ca pentru dânsul mântuirea e un fleac!

Când i-a spus acest crestin ca Mesia e Cristos,

Care iarta si accepta pe tot omul pacatos,

L-a si repezit cu vorba ca-n Isus nu poate crede,

Ca-i naiv acela om care crede pâna...vede!



-Dragul meu,

Scriptura-nvata cum acum abia ti-am spus,

Ca din cer veni Lumina când S-a coborât Isus.

Noi prin El avem o cale ce strabate-n Univers,

Ca prin ea sa mergem bine fara-a da ’ndarat din mers.

-Dar – îi zise carturarul – eu nu-ti cred a ta Sciptura,

Chiar de-mparte prin multime si o buna-nvatatura!

Cum sa cred asa o Carte depasita, foarte veche?

Si de-ar spune-o lume-ntreaga ca nu ai la ea...pereche.

Eu, ca un barbat integru cu destula-ntelepciune,

Cum sa cred în Cartea Cartii, ca nu-i doar o-nselaciune?

-Dar – interveni baiatul – scrie clar în Sfânta Carte,

C-a venit Isus din ceruri sa ne scape de la moarte!

-Sa ma-ncred eu în Cristos – pârga celor adormiti?

Ar putea-nsemna aceasta, ca-s iesit de tot din minti!

Spui ca noi purtam acuma chipul lui Adam firesc,

Iar atunci vom fi în slava cu a Celui Sfânt ceresc?

Cum sa cred ca din morminte vor iesi într-o clipeala,

Fara ca sa lupte-n mine nici-o umbra de-ndoiala?

Eu nu pot sa cred din „astea" cu pacate „ispasite",

Fiindca-i plina-acum Planeta de religii depasite.



Si iata-l pe-nteleptu-acesta cu a sa încredintare,

Când ajunse sa se culce nefiind de loc în stare,

Sa adoarma ore-n sir, caci gândea acum „aparte":

„C-a venit Isus din ceruri sa ne scape de la moarte"!

„Bine, eu vad si cred, în corpuri pamântesti,

Dar sa-mi stric eu mintea cu basme...evreiesti?

Ma uit ca pier atâtia si morti cu totii sunt!

Cum ar putea ‚de-odata’ sa iasa din mormânt?

Poate trupul descompus – în procesul putrezirii,

Sa iasa iar la viata printr-o forta-a nemuririi?

E buna-asa credinta – cu rost si de folos,

Cum zic mereu crestinii ca o da Isus Cristos?

Doamne!

De existi ‚cumva’ cum atâti creduli-au spus,

As vrea sa-mi dai putere sa cred, sa-Ti fiu supus!

Te rog Isuse Doamne de esti si ma auzi,

Acela din Scriptura – ce-ai dat urechi la surzi –

Fa sa-Ti percep si glasul de ai asa putere,

Sa cred si eu de-acuma în Marea Ta-nviere."



Si cum statea în ruga – gândind si suspinând,

Aude-atunci un susur soptindu-i tandru, blând:

„Eu sunt Acel ce sunt din vesnicii în vesnicii exist,

De vrei sa ai dovezi Eu pot sa mai insist!...

Vrei sa-ti spun de Terra din bezna-ntunecata,

Când i-am pus lumini si-o bolta înstelata?

Vrei sa-ti spun c-a fost odata Pamântul gol, pustiu,

Iar Eu i-am dat viata prin tot ce este viu?

Vrei sa-ti spun c-am fost odata pe Terra zbuciumata,

S-aveti în vesnicie pe Dumnezeu ca Tata?

Eu Alfa si Omega – Acel fara-de-nceput,

Am pus întelepciune sa-l fac mai priceput –

Pe omul care vrea si-Mi cere cu cainta,

Il umplu cu putere sa creasca prin credinta.



Fiindca trupul descompus - în procesul putrezirii -

Va iesi din nou la viata printr-o Forta-a nemuririi.

...E buna-asa credinta - cu rost si de folos -

Cum, prin Duhul Sfant, ne-o da Isus Cristos.