Poezie Pe drumul spre Ierusalim

Pe drumul spre Ierusalim

Nu ţi-a păsat că oameni vin.

Nici trecătorii că şoptesc

„Acesta-i fiul Cel ceresc...”



Cetatea toată s-a supus

Ca sa-i slujească lui Isus!

Doar farisei si carturari

Stăteau la umbră,sub ierbar..



Copii,bătrâni şi oameni mari

Tăiau la ramuri din copaci

De parcă toată viaţa lor

Se atârna de-acel tâmplar.



Măgarul bland păşea sfios,

Ştiind că poartă-n şeaua lui

Un om prea sfant,Isus Hristos!

Era supus, el Domnului.



Chiar pietrele îl cunoşteau

Şi erau gata ca să strige,

De nu strigau şi nu vesteau

Intrarea veşnicului mire!



O cum te-am cercetat popor

Şi nu ai vrut să strângi la pui

Cum cloşca are grija lor,

Şi eu am vrut să te supui!



Dar tu ai stat...ai ezitat...

De-aceea astăzi iţi spun ţie

Că templul tău e dărâmat...

N-ai vrut să bei o apă vie.



O...cum am vrut să vi la mine.

Şi eu ca să te mântuiesc

Dar tu n-ai vrut în viaţa asta

„În veci eu nu mă pocăiesc”!



Ai refuzat chemarea sfântă

Şi-ai lepădat cerescul har..

Dar până când, să mai am milă?

Să fie totul în zadar?



Să-mi fie,oare, fără rost

Ierusalimul cu-a lui pildă?

Să nu fiu şi eu credincios,

Şi mie uşa se-nchidă?



Cum Domnul Isus a intrat

În tumultoasa sa cetate

El tot la fel. nu a forţat..

Să-ţi ierte viaţa de păcate!



E poate lecţia vieţii tale

Ca să-l accepţi,să nu-l refuzi...

E poate ultima chemare

Fă pace astăzi cu Isus!