Poezie Pe planeta albastra

(Gen. cap. 2 si 3)



Pe planeta cea albastra ce roteste-n infinit,

A dispus Stapânul lumii – El Acel Nemarginit –

Sa-ntocmeasca o fiinta de estetic creator,

Pentru-a popula pamântul cu-al Sau chip asemanator..

In Eden – gradina Lui - a dorit El ca sa-l stie,

Pe acel creat de Dânsul ca sa-I fie partasie

Si asa în desfatare El sa fie multumit,

De acel strabun al nostru, cu migala întocmit.

A fost pus sa stea-n Eden printre flori mirositoare,

Unde pasari de tot felul ciripeau încântatoare.

Sa încânte-a lui privire - fericit de Sfânta Fata -

Cum se bucur-o faptura ce în Domnul se rasfata.



Dar acolo travestit, sarpele, cu glas de om

A-ndemnat atunci pe Eva sa manânce dintr-un pom,

Ce era placut în roade si tentant cum sta-nainte

Cum de vor mânca din el, vor avea mai multa...minte!



Dupa ce s-au dat convinsi sa manânce amândoi,

Iata ca Adam si Eva s-au vazut extrem de goi...

Dezbracati si fara haine, înselati sa aiba minte,

Ei sa mearga fara Domnul de acum tot goi-nainte.

Si sa-i vezi cum printre ramuri strabunii s-au ascuns,

Creatorul sa nu-i vada sa le ceara vreun raspuns.



**



Dar iata, ca de-odata, în linistea gradinii,

Strabate printre nouri - prin razele luminii,

Ecoul unei voci ce-ntreaba cu ardoare:

- Unde esti Adame? Raspunde-Mi la-ntrebare!

- Doamne, stau aici pitit ca Tu sa nu ma vezi...

Printre pomii ce-ai plantat pe coline si livezi

Am ajuns si eu sa vad ca sunt gol si fara haina,

Dar...platind un mare pret sa patrund aceasta taina.

- Dar spune-Mi ce-ai facut? Caci teama te acuza!

De vrei sa-mbraci acum un sort facut din frunza...

Ce-ai gândit Adame nu Eu ti-am poruncit,

Sa nu manânci deloc din pomul cel oprit!?

- Asaaa-i...dar stiii?... cuvântul, nu eu Ti l-am calcat,

Decât ca ea, femeia, mi-a dat si am mâncat!

Eva în loc sa fie cu mine-n toate una,

A ascultat reptila când a initiat minciuna.



...(Si nu e greu sa spui ca cea de lânga tine

Nu-ti este de folos sa-ti faca numai bine.

Iti face zile grele fiind gâlcevitoare,

Te sâcâie si-ti toarna, mici ...istorioare.

Si chiar de-i spui frumos ca ciorba e cam...lunga,

Nu sta sa te asculte, dar turuie si-ndruga.

...Si sunt mii de motive ca tot sa acuzam,

Iar propria persoana mereu noi s-o scuzam.

Vedem sa dam cu pietre în cel de lânga noi,

Dar nu vedem ca haina ni-e plina de noroi)



*



Si asa pe unii sceptici îi cuprinde si mirarea

Dupa câte facem noi ne mai punem si-ntrebrea:

"Cum pentru un pacat? Doar atâta pentru unul,

Izgoniti au fost din rai, buna noastra cât si bunul?"

Daaa... si un pacat ajunge ! Caci porunca neascultata

A ajuns sa ne subjuge - tinând viata infectata,

Cu acest microb al mortii care tot contamineaza,

Decât ca o jrtfa vie îl distruge, sterlizeaza.

Prin pacatul cel adamic ce-i înscris în AND-eu,

Sta pe tron si se mândreste milenarul nostru eu.



Totusi, Tatal Cel ceresc plin de-aleasa bunatate,

A gasit atunci o cale ca sa faca, El dreptate,

Ucigând un animal fara vina si curat

Si din el facu o haina pentru omul vinovat.

Putea asa sa-l lase, nu cu grija sa-l îmbrace,

Din moment ce si-a permis voia sfânta s-o încalce



**



Prin acest microb edenic ce-i letal, molipsitor,

Ce nu poate fi distrus nici de-ar arde în cuptor,

Tine-o lume dezbracata - care e atât de goala -

Când priveste Creatorul cu raceala si-ndoiala.

Insa tot mai sunt în lume care tin vesmântul pus,

Prin aceea ca si-au dat vechiul eu la descompus,

Sus pe Dealul Capatânii unde marfa se împarte

Sa îmbrace goliciunea care duce catre moarte.

Tot acolo este JERTFA - o eterna-nvelitoare -

Care-mparte leacul vietii pentru slava viitoare.

Aceasta, mireasma vie, care da secretul VIETII,

Este-n sânge preparata care-i bun eternitatii.

Nu-I o jertfa oarecare pregatita-acolo sus,

Ci-i din sânge sfânt curat, fiindca jertfa e ISUS.